Producția de alcool sanitar s-a triplat: E o cerere enormă pe piață!
Din cauza epidemiei de coronavirus s-a triplat producția de alcool sanitar, cererea acestuia fiind mai mare, atât din partea lanţurilor de magazine, cât şi din partea instituţiilor publice, în special cele din domeniul sanitar.
Producţia de alcool sanitar s-a triplat în ultimele săptămâni, pe fondul apariţiei cazurilor de coronavirus, a declarat, pentru Agerpres, administratorul uneia dintre cele mai mari companii producători de alcool şi băuturi alcoolice din România, Cornel Şfaiţer.
Potrivit acestuia, cererea de alcool sanitar pe piaţa din România a crescut semnificativ, atât din partea lanţurilor de magazine, cât şi din partea instituţiilor publice, în special cele din domeniul sanitar.
„E o cerere enormă. La momentul acesta, este un produs pe care poţi să îl produci în cantităţi limitate, pentru că depinzi şi de alte materii prime, nu doar de alcool. Noi încercăm să aprovizionăm cât putem piaţa din România, dar, repet, nu depinde totul de noi”, a afirmat Şfaiţer.
Omul de afaceri din Botoşani susţine că, în ciuda cererii crescute de pe piaţă, preţul alcoolului sanitar, care este utilizat ca principal dezinfectant, nu a înregistrat o majorare similară altor produse sau materiale sanitare.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





