Producătorul Tuborg intră pe piaţa apei minerale

Producătorul Tuborg intră pe piaţa apei minerale
Publicat de CAPITAL la 4 iunie 2010, 15:02

O investiţie de zece milioane de euro şi doi ani de pregătiri s-au finalizat ieri cu lansarea apei minerale Bilbor. URBB, compania producătoare a berii Tuborg şi sucurilor Granini, a intrat astfel pe al treilea segment de piaţă, evitând o eventuală scădere a veniturilor, după cum spune Shachar Shaine, preşedinte.
„Ne aşteptăm ca în primul an de la lansarea apei Bilbor să înregistrăm un volum de vânzări de circa 20 milioane litri, iar din punct de vedere valoric să rep

O investiţie de zece milioane de euro şi doi ani de pregătiri s-au finalizat ieri cu lansarea apei minerale Bilbor. URBB, compania producătoare a berii Tuborg şi sucurilor Granini, a intrat astfel pe al treilea segment de piaţă, evitând o eventuală scădere a veniturilor, după cum spune Shachar Shaine, preşedinte.

„Ne aşteptăm ca în primul an de la lansarea apei Bilbor să înregistrăm un volum de vânzări de circa 20 milioane litri, iar din punct de vedere valoric să reprezinte 3 pana la 5% din cifra de afaceri a grupului URBB”, a declarat Shachar Shaine.

Compania Bilbor Mineral Water SRL, parte a grupului United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a anunţat lansarea pe piaţa autohtonă a brandului de apă minerală Bilbor. În urma investiţiei în construcţia unui proiectului de tip greenfield, compania nou înfiinţată a demarat producţia şi comercializarea de apă minerală.

Cele 2 variante de apa Bilbor – apa minerală naturală plată şi apa minerală naturală carbogazificată, vor fi prezente pe piaţa în câte două variante de ambalaj – sticle de 0,5 litri şi sticle de 1,5 litri pentru carbogazificată, respectiv 0,5 litri şi 2 litri pentru apa minerală plată. Capacitatea liniei de imbuteliere este de 14.000 sticle/h pentru ambalajul de 0,5 litri, 12.000 sticle/h pentru 1,5 litri si 8.000 sticle/h pentru 2 litri.

„Piaţa apelor minerale din România are încă un potenţial de dezvoltare uriaş, atât pe fondul surselor de apă neexploatate pe care le are ţara noastră, cât şi din punct de vedere al consumului per capita, care este pe un trend crescător dacă eliminăm influenţele temporare ale crizei financiare”, a mai spus Shaine.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.