Potrivit şefului companiei, Armin Papperger, o fabrică ar putea fi înfiinţată în Ucraina pentru aproximativ 200 de milioane de euro şi ar putea produce anual până la 400 de tancuri de luptă principale de tip Panther.

Papperger a descris discuţiile cu guvernul ucrainean drept „promiţătoare”, adăugând că speră într-o decizie „în următoarele două luni”.

Germania va sprijini în continuare Ucraina

Cancelarul Germaniei s-a întâlnit cu Joe Biden pentru a discuta despre Ucraina și nu numai. Cei doi au precizat că vor fi în continuare alături de Ucraina.

„Aţi făcut un pas înainte şi aţi oferit un sprijin militar esenţial şi ştiţi, aş spune că, dincolo de sprijinul militar, sprijinul moral pe care l-aţi oferit ucrainenilor a fost profund. Şi aţi declanşat schimbări istorice acasă – creşterea cheltuielilor pentru apărare şi diversificarea surselor de energie – ştiu că nu a fost uşor, ci foarte dificil pentru dumneavoastră”, a spus Biden, menţionând că Berlinul şi Washingtonul au acţionat „în tandem” în susţinerea Kievului.

„În calitate de aliaţi NATO, facem alianţa mai puternică şi mai capabilă”, a adăugat el.

„Acesta este un an foarte, foarte important, din cauza ameninţării foarte periculoase la adresa păcii care vine din partea Rusiei şi este foarte important că am acţionat împreună, că ne-am organizat meticulos şi că am făcut fezabil faptul de a puta oferi sprijinul necesar Ucrainei în tot acest timp”, a declarat Olaf Scholz. El a adăugat că, în opinia sa, parteneriatul transatlantic este într-o „formă foarte bună”.

Germania şi SUA au fost în impas la începutul acestui an în ceea ce priveşte trimiterea de tancuri în Ucraina, dar ambele ţări au anunţat în cele din urmă că intenţionează să trimită vehiculele, după o presiune intensă asupra Berlinului şi o diplomaţie prelungită între Germania, Statele Unite şi alţi aliaţi europeni.

„Îţi mulţumim pentru conducerea şi prietenia ta, Joe! Mă bucur să mă întorc aici, în Washington. Coordonarea transatlantică este indispensabilă şi nu a fost niciodată mai puternică. Suntem fermi în sprijinul nostru pentru Ucraina. Libertatea şi pacea pentru Ucraina reprezintă obiectivul nostru comun” – a scris pe Twitter cancelarul german publicând o fotografie de la întâlnirea cu Joe Biden.

Întâlnirea dintre cei doi lideri era programată să dureze o oră şi, contrar cutumei, nu a fost urmată de o conferinţă de presă comună, Cancelaria germană explicând că este vorba despre o vizită scurtă a liderului german la Washington. Este a doua oară când Olaf Scholz este primit la Casa Albă de când a devenit cancelar. Ultima dată a fost în februarie anul trecut, cu două săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.