„Având în vedere decizia ministrului Justiției de a propune revocarea din funcție a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reafirmă poziția exprimată constant, în sensul că nu există nici un motiv legal de revocare a doamnei Codruța Kovesi”, a transmis Ministerul Public.

„Nu există nici un fel de motiv întemeiat de revocare a procurorului-şef DNA, care lucrează în mod clar în cadrul legii. Este, în mod clar, o poziţie expusă sau cea mai expusă. Este vârful de lance al Ministerului Public în lupta împotriva corupţiei şi, din această cauză, este de înţeles că toate criticile se îndreaptă către vârful acestei structuri a Ministerului Public. Observăm că inculpaţi cu resurse, persoane care au resurse materiale considerabile şi care sunt chemate să răspundă pentru faptele lor, au capacitatea de a se exprima public prin show-uri tv, prin care doresc să producă o anumită emoţie şi să influenţeze oarecum pe cei care ar trebui să soluţioneze dosarele. Sunt dosare care se apropie de a fi judecate la prima instanţă, altele în apel şi vor rămâne hotărârile definitive. Ei îşi încearcă ultima şansă. Prin urmare, activitatea conducerii DNA este în mod clar una performantă”, a declarat azi, Augustin Lazăr, procurorul general al României, la RFI.