Potrivit ministerului de resort, documentaţia de atribuire a fost transmisă Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), în vederea verificării acesteia, în termen de 10 zile lucrătoare.

'Mă bucur că deja am reuşit să iniţiem demersurile pentru mult aşteptata autostradă ce leagă Moldova de celelalte regiuni ale României şi România de Republica Moldova. Acesta este primul pas, dar – cred eu – şi cel mai important, pentru a consolida infrastructura de transport şi în zona Moldovei, ceea ce va determina dezvoltarea socio-economică a regiunii şi legătura cu regiunile istorice ale ţării: Moldova, Ardealul şi Ţara Românească. La împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire, vom avea multiple motive de sărbătoare, inclusiv interconectarea tuturor zonelor ţării noastre prin infrastructura de transport', a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.

Ministerul Transporturilor menţionează că regiunea Moldovei va fi conectată cu Muntenia prin drumuri de mare viteză, după cum urmează: Ploieşti – Buzău (65 km), Buzău – Focşani (81 km), Focşani – Bacău (109 km) şi Bacău – Paşcani (81 km).

Pe de altă parte, a fost ridicată suspendarea şi în cazul contractului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Ditrău, iar tronsonul Ditrău – Târgu Neamţ (care va lega zona Moldovei de Transilvania) va fi supus procedurii de achiziţie publică până la sfârşitul lunii noiembrie 2016. Alte două proiecte care vor fi demarate pentru îmbunătăţirea infrastructurii în zonă sunt şi Varianta Ocolitoare a Municipiului Bârlad şi Varianta Ocolitoare a Municipiului Suceava.

Conform ministerului, toate aceste proiecte vor fi licitate pentru Studiu de Fezabilitate, Proiect Tehnic şi Autorizaţie de Construcţie, astfel încât proiectantul să aleagă o soluţie cât mai bună fără să ţină cont de eventualele constrângeri, precum adoptarea unor soluţii tehnice ieftine, din partea antreprenorului.