Probleme pentru Facebook şi Twitter în Irlanda: Comisia pentru Protecţia Datelor din această ţară a finalizat o serie de investigaţii împotriva WhatsApp, companie deţinută de Facebook, şi Twitter, legate de o posibilă încălcare a reglementărilor europene privind confidenţialitatea datelor. CNBC transmite că cele două companii riscă amenzi de ordinul miliardelor de dolari.

Graham Doyle, director de comuncare al Comisiei, spune că investigaţiile intră în faza decizională, iar hotărârile preliminare vor fi publicate până la finele anului. Deciziile vor fi primele luate de Irlanda cu privire la companii multinaţionale americane de la intrarea în vigoare a noilor reglementări GDPR, în luna mai 2018, potrivit news.ro.

Dacă vor fi stabilite încălcări ale reglementărilor privind confidenţialitatea datelor, companiilor vor putea fi amendate cu 4% din veniturile anuale globale. În cazul Facebook, asta ar însemna peste 2 miliarde de dolari. Investigaţia care vizează WhatsApp analizează dacă aceasta companie a oferit în mod transparent informaţii utilizatorilor şi altor persoane referitoare la serviciile aplicaţiei. În ceea ce priveşte Twitter, investigaţia a pornit ca reacţie la o notificare referitoare la compromiterea unor date, primită din partea companiei în ianuarie 2019.

Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda a deschis peste 12 investigaţii referitoare la giganţii IT, printre care Facebook, Apple, Google sau Twitter. Multe companii mari de tehnologie au sediile centrale din Uniunea Europeană în Irlanda.

Te-ar putea interesa și: