Cehia reintroduce interdicțiile de călătorie pentru următoarele țări!

Cehia a înregistrat luni, 28 iunie, o creştere de la săptămână la săptămână a noilor cazuri de coronavirus. Cifre a urcat la 157, de la 118, un semn al unei posibile inversări a trendului descrescător care a avut loc de când ultimul val al infecţiilor a atins nivelul de vârf în luna martie, conform informațiilor transmise de reuters.com

Astfel, în cazul Rusiei, interdicţia de călătorie va intra în vigoare joi. Simultan, interdicţia va intra în vigoare săptămâna viitoare pentru Tunisia. Ambele ţări au consemnat creşteri ale noilor cazuri, în ultimele zile.

 Ce țări sunt vizate de interdicția de călătorie?

Potrivit sursei menționate, Ministerul a adăugat Rusia, Tunisia, Paraguay şi Namibia unei liste de zeci de ţări, între care India şi Brazilia, unde călătoriile erau deja interzise. Tunisia este o destinaţie populară de vacanţă pentru cehi.

Totodată, Guvernul a convocat joi o şedinţă specială pentru a discuta despre un răspuns la răspândirea variantei Delta, identificată pentru prima dată în India.

Cehia a identificat până acum 120 de cazuri ale variantei Delta, considerate a fi mai transmisibile decât variantele anterioare, a declarat Institutul Naţional de Sănătate Publică al ţării. Ţara cu 10,7 milioane de locuitori a fost una dintre cele mai afectate din Europa, suferind patru valuri de infecţii şi 30.298 de decese. Cehia a vaccinat complet peste 3,1 milioane de persoane şi a folosit puţin peste 8 milioane de doze de vaccin începând de luni.