PayWare Mobile este un echipament portabil de ultima generaţie ce foloseşte tehnologia Bluetooth pentru conexiunea wireless cu sisteme Android, iOS şi Windows.

Echipat cu un PIN pad, un cititor de smart card şi functionalităţi NFC, Payware Mobile este cea mai simplă modalitate pentru un comerciant de a accepta plăţi cu cardul sau NFC. Poate fi, de asemenea, folosit şi în tandem cu o tabletă sau un iPod.

Aplicaţia software permite utilizatorului să emită şi să trimită via e-mail facturi personalizate şi asigură accesul instant la istoricul tranzacţiilor, inclusiv posibilitatea accesării unei baze de date în scopul trimiterii de informaţii şi oferte speciale.

Capacitatea echipamentului de a citi coduri de bare permite marilor retaileri să evite formarea cozilor la casele de marcat şi le oferă posibilitatea de a înregistra o plată în orice locaţie din magazin.

“Acest POS va fi oferit în perioda următoare de toate băncile mari”, a declarat Dragoş Chivu, director general Printec.