Apple, Samsung, LG, Huawei, Lenovo sunt producătorii de smartphone-uri care se bat în topul mondial pentru cotă de piaţă. Telefoanele lor din gama de vârf sunt performante şi au preţuri pe măsură, dar nu sunt cele mai rapide. Analiştii scriu de ceva timp de producătorii chinezi de smartphone-uri şi de “foamea” lor de cotă de piaţă. Ei bine, unii dintre aceştia încearcă să ajungă în top oferind terminale puternice la preţuri accesibile. Una dintre caracteristicile telefoanelor care contează enorm, ca şi la calculatoare, este memoria RAM. Atunci când a fost lansat primul iPhone compania americană nu a anunţat câtă memorie are modelul, iar Apple nu dezvăluie nici în prezent memoria RAM a dispozitivelor sale.

De ce este important RAM-ul

Memoria RAM este locul în care ajung datele înainte de a fi prelucrate de microprocesor. Toate aplicaţiile, pozele, melodiile, programele pe care le ai deschise sunt în RAM, până cand le închizi sau până când le opresti. Atunci se şterg inevitabil din memorie, pentru că aceasta este volatilă. Dacă sunt deschise multe aplicaţii atunci sistemul de operare va elibera memoria RAM ştergând pe rând aplicaţiile mai vechi şi pe cele care nu sunt active.  Concluzia este că cu cât un smartphone este echipat cu mai multă memorie RAM cu atât acesta va putea rula mai multe aplicaţii şi actualizări ale sistemului de operare.

Procesoarele sunt suficient de rapide în zilele noastre, însă pentru a putea susţine versiuni de programe şi aplicaţii viitoare au nevoie de memorie. Standardul a ajuns în prezent la 4GB memorie RAM. Telefoane precum Samsung Galaxy Note 7, anunţat de curând sau Huawei P9 au memorie de 4GB, însă fără costuri prea mari acestea puteau fi echipate cu memorie de 6 GB. Pe piaţă există o mână de telefoane cu memorie de 6 GB, iar trei dintre ele au fost lansate în luna iunie a acestui an, iar un altul luna aceasta. Este vorba de One Plus 3, Lenovo Zuk Z2 Pro, ZTE Axon 7 şi Asus Zenfone 3 Deluxe. Primele trei telefoane sunt fabricate de companii chinezeşti, în timp ce taiwanezii de la Asus i-a obişnuit pe fani încă de la intrarea pe segmentul de telefoane mobile cu specificaţii de top.

 

OnePlus 3 este un telefon cu ecran de 5,5 inch, procesor dual-core 2.15 GHz Kryo & dual-core 1.6 GHz Kryo, cameră foto de 16 megapixeli şi spaţiu de stocare 64 GB. OnePlus 3 are un preţ de 1.800 lei. Lenovo Zuk Z2 Pro are un ecran de 5,2 inch, procesor dual-core 2.15 GHz Kryo & dual-core 1.6 GHz Kryo, cameră foto de 13 MP şi spaţiu de stocare de 128 GB. Telefonul costă 1.200 lei. ZTE Axon 7 are ecran de 5,5 inch, cameră foto de 20 MP, procesor dual-core 2.15 GHz & dual-core 1.6 GHz şi spaţiu de stocare 128 GB. Smartphone-ul costă 2.000 de lei. Asus Zenfone 3 Deluxe este unul dintre cele mai performante telefoane la ora actuală. Terminalul are eran de 5,7 inch, cameră foto de 23 MP, procesor dual-core 2.4 GHz Kryo & dual-core 2.0 GHz Kryo şi spaţiu de stocare de 256 GB. Telefonul costă peste 3.000 lei.