Primele efecte internaţionale ale războiului din Siria! Decretul împotriva Turciei a fost semnat
Ofensiva militara turcă în nord-estul Siriei, care va intra marţi în cea de-a şaptea zi, provoacă deja primele sancţiuni la nivel internaţional împotriva Turciei. Decretul a fost deja semnat.
SUA au impus luni sancţiuni ţintite împotriva a trei miniştri turci printr-un decret prezidenţial semnat de Donald Trump care vizează să convingă Ankara ”să înceteze imediat ofensiva” în Siria, a anunţat administraţia americană, relatează AFP.
Astfel, miniştrii Energiei, Apărării şi de Interne sunt vizaţi de măsurile americane, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA. Bunurile lor potenţiale în Statele Unite sunt îngheţate şi tranzacţiile internaţionale în dolari sunt blocate. Ministerele Apărării şi Energiei sunt de asemenea vizate ca instituţii. Decretul semnat de preşedintele Trump prevede, de asemenea, blocarea intrării persoanelor sancţionate pe teritoriul Statelor Unite.
Documentul citat permite vizarea unui număr foarte mare de oficiali turci implicaţi în acte care îi pun în pericol pe civili sau destabilizează nord-estul Siriei, dar, în acest moment, administraţia Trump a decis să aplice sancţiuni numai celor trei miniştri şi două ministere.
„Dacă operaţiunea Turciei continuă, aceasta va agrava o criză umanitară deja gravă şi în plină creştere, cu consecinţe potenţial dezastruoase”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat. ”Pentru a evita noi sancţiuni impuse în cadrul acestui nou decret prezidenţial, Turcia trebuie să pună capăt imediat ofensivei sale unilaterale în nord-estul Siriei şi să reia dialogul cu Statele Unite privind securitatea” în regiune, a avertizat el.
La rândul său, Congresul SUA ameninţă că va adopta rapid sancţiuni economice mult mai extinse împotriva Turciei.
Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată luni în şasea a zi, a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.