Un bărbat din Baia Mare, pe nume Florian Calauz, a reușit să aducă mașina sa, un model de Dacia Logan, în secolul XXI. Românul a realizat o invenție inedită, care ar putea deveni visul oricărui om, mai ales dacă ne gâdim la prețurile carburanților din ultimul timp.

Mai exact, românul din Baia mare și-a omologat prima mașină din România care circulă cu apă. Ați citit bine! Este vorba despre o mașină care merge cu apă. Românul descrie inveția ca fiind bazată pe apa plus hidroxid de sodiu.

Invenția inedită a unui român din Baia Mare

Florian Calauz a decis să-și monteze invenția pe mașina sa, o Dacia Logan. Potrivit acestuia, cu un plin poate face drumul de la Baia Mare la Constanța, dus întos.

„Cu un plin al rezervorului, în jur de 50-60 de litri de motorina pot face drumul din Baia Mare pana la Constanta, dus-intors si din nou pana la malul marii. Vorbim de apa plus hidroxid de sodiu. Aparatul face hidoliza apei, realizeaza hidrogen care merge la galeria de admisie si oxigenul va iesi pe teava de esapament, scazand poluarea.

Hidrogenul prin ardere dezvolta o putere calorica mai mare de sase ori fata de oricare alt combustibil ca benzina, motorina sau GPL, in acest fel crescand si puterea motorului, scazand consumul de carburant pentru ca in ardere se foloseste hidrogen.”, a declarat Florian Calauz, pentru mesajul.ro.

Bărbatul din Baia Mare susține că a ajuns să aibă un consum de combustibul de aproximativ 2%. De asemenea, Florian Calauz mai spune că folosind 1 litru de apă plus hidroxid de sodiu a parcurs 10.000 de kilometri.

Prețurile carburanților au scăzut

Sâmbătă, 7 ianuarie, Petrom a scăzut prețul benzinei cu cinci bani pe litru, iar pe cel al motorinei cu patru bani pe litru, ajungând la 6,24-6,30 lei/l, respectiv 7,45-7,48 lei/. Aceasta este prima ieftinire din acest an, după majorarea de preț care a avut loc la 1 ianuarie, după eliminarea compensației de 50 de bani la litru, suportată de Guvern.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină.