În ultimul an, cu sprijinul tehnic al Business Software Alliance, echipe ale Inspectoratelor de Poliţie din aproape toate judeţele ţării, coordonate de Parchete, atât la nivel local, cât şi la nivel central, au întreprins investigaţii complexe cu privire la activitatea unor persoane fizice şi juridice, în ceea ce priveşte utilizarea de programe pentru calculator fără licenţă şi distribuirea de software pirat.
În 2010, au fost pronunţate 28 hotărâri penale de condamnare de către instanţele din România, stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, condamnarea lor penală şi obligarea la plata de despăgubiri civile faţă de titularii drepturilor de autor.
6 luni de închisoare pentru proprietarul kartel.ro

Tribunalul București a pronunțat, în luna iunie 2010, prima condamnare din România într-un caz de Torrente, www.kartel.ro. Inculpatul a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei; în plus, el urmează a plăti despăgubiri către titularii de drepturi încălcate, inclusiv membrii BSA. Condamnarea a fost menținută de Curtea de Apel București, printr-o decizie penală pronunțată în octombrie 2010.

 „Pirateria software este un flagel care afectează în egală măsură statul și titularii de drepturi. Protecția pe care legea o conferă acestor opere, deși este cel mai adesea percepută ca o protecție exclusivă a autorilor, ea reprezintă un factor important pentru creșterea economică, tehnologia informatică fiind de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea societății, a declarat Monica Pop, Procuror şef al Serviciului pentru coordonarea activitaţii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.
În anul 2010, au avut loc mai mult de 250 de verificări la societăţi comerciale care utilizau programe pentru calculator fără licenţă şi peste 45 de controale în cazuri de distribuire de software pirat. În timpul acestor verificări, poliţiştii au ridicat mai mult de 21.000 de discuri optice care prezintă caracteristicile unor produse pirat.
Conform legislaţiei în vigoare, aceste activităţi reprezintă infracţiunea de distribuire de mărfuri pirat, în varianta agravantă, pentru care se riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 12 ani.
În plus, conform reglementărilor în vigoare din octombrie 2006, societăţile comerciale răspund penal, pedeapsa prevăzută în general de legislaţia penală fiind amenda penală de la 5.000 RON la 600.000 RON, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societăţii, suspendarea totală sau parţială a activităţii, închiderea unor puncte de lucru, interdicţia temporară de a mai participa la proceduri de achiziţii publice, difuzarea hotărârii de condamnare).
În afara răspunderii penale, persoanele fizice şi juridice răspund civil, trebuind să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate, care se pot ridica la triplul valorii software-ului cu privire la care s-au încălcat drepturile de autor.
SURSA: BSA

Te-ar putea interesa și: