Un sondaj realizat în rândul analiștilor financiari CFA arată că 83% dintre aceștia estimează un curs euro de 4,69 lei în mai 2019, dar de 4,74 lei la finalul anului viitor. De asemenea, indicele ROBOR la trei luni ar putea urca la 3,64% la sfârșitul lui 2019, în ciuda „taxei pe lăcomie” introdusă de către guvernul Dăncilă la începutul lunii decembrie, susține digi24.ro.

Potrivit unui comunicat al CFA, în luna noiembrie 2018, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut față de luna anterioară cu 4,1 puncte până la valoarea de 44,3 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 0,2 puncte). “În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6991, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7427. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/decembrie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,23%”, se spune în comunicat.  Totodată, sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă (față de valorile actuale) la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), peste 61%, și respectiv peste 64%, dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. “Astfel, rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,64%, iar randamentul obligațiunilor suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,78%. Că urmare, având în vedere rată anticipată a inflației, pentru scadențele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative”, se spune în comunicatul de presă.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în bază căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroecnomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepția grupului de analiști membri ai CFA România privind evoluția piețelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor și riscurilor, cât și un indicator fundamental de prognoză privind evoluțiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor și inflației.

 

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA. Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsă încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe bază a 6 întrebări cu privire la:

• Condițiile curente-referitoare la mediul de afaceri și piață muncii;

• Anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rată inflației, rațele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniștilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregătește și testează candidații în domeniul eticii și standardelor profesionale, analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investiții.

Te-ar putea interesa și: