Previziuni importante despre Bitcoin! Un analist în domeniul criptoactivelor spune ce se va întâmpla

Previziuni importante despre Bitcoin! Un analist în domeniul criptoactivelor spune ce se va întâmpla
Publicat de Claudiu Popa la 12 februarie 2021, 16:54

Simon Peters, un cunoscut analist în domeniul criptoactivelor al platformei de investiții eToro spune că prețul Bitcoin „se îndreaptă spre pragul de 70.000 de dolari anul acesta”, în timp ce Mastercard își anunță susținerea pentru activele digitale.

„Lumea cripto-activelor năvălește pe tărâmul finanțelor tradiționale într-un ritm uluitor. Mastercard a anunțat că va sprijini activele digitale direct prin propria rețea, semnalând încă o etapă majoră pentru industrie.

Mastercard s-a implicat intens

Mastercard este operatorul celei de-a doua cele mai mari rețele de carduri de credit din lume, iar faptul că o companie de o asemenea dimensiune ia o astfel de decizie, arată tendința pe termen lung pentru adoptarea criptoactivelor.

Și, deși s-ar putea să vedem o creștere pe termen scurt a prețului bitcoin-ului și a altor criptoactive, ca urmare a anunțului Mastercard – care vine atât de curând după anunțul Tesla mai devreme, în decursul acestei săptămâni – există implicații reale pe termen lung pentru bitcoin și alte criptoactive.

Bitcoin și alte monede digitale, pur și simplu, vor fi parte din universul financiar tradițional mai devreme decât ne-am așteptat. Mă aștept ca cererea de bitcoin să crescă și prețurile să atingă cel puțin 70.000 de dolari până la sfârșitul acestui an.”

Planurile Twitter de a urma exemplul Tesla contribuie la consolidarea Bitcoin-ului pe termen lung

“Twitter a dezvăluit că a pus bazele integrării bitcoinului în afacerea sa, consolidând perspectivele pe termen lung pentru cel mai puternic criptoactiv din lume. În ciuda tuturor îndoielilor legate de utilizarea bitcoin în lumea reală, adevărul este că oamenii își doresc alternative la sistemul financiar existent. Vor democratizarea lumii finanțelor, iar bitcoin și alte criptoactive reprezintă o modalitate de a face acest lucru.

Mă aștept ca multe alte companii să urmeze exemplul Twitter fie prin integrarea bitcoin-ului în sistemul de salarizare, fie prin investiții în acesta ca parte a diversificării portofoliilor lor.”

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.