Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,2% în august faţă de luna precedentă

Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,2% în august faţă de luna precedentă
Publicat de CAPITAL la 2 octombrie 2013, 10:18

Preţurile producţiei industriale din România au scăzut în medie cu 0,2% în luna august a acestui an, comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile producţiei industriale pe piaţa internă au scăzut cu 0,6%, iar preţurile producţiei industriale pe piaţa externă au înregistrat o creştere cu 0,5%.
Comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au înregistrat scăderi în industria bunurilor intermediare (-0,8%) şi industria energetică (-0,6%). Creşteri de preţuri s-au constatat în industria bunurilor de capital (+0,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,1%) şi industria bunurilor de uz curent (+0,1%).

Faţă de luna august 2012, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 0,6%, cu 1,7 puncte procentuale sub creşterea înregistrată pe piaţa internă şi cu 3,3 puncte procentuale peste evoluţia înregistrată pe piaţa externă.

Potrivit INS, în luna august 2013, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ la bunurile de uz curent cu 4,3%, la produsele energetice cu 2,7% şi la bunurile de folosinţă îndelungată cu 1,2%. Preţurile din industria bunurilor intermediare au scăzut cu 3,0%, iar cele din industria bunurilor de capital au scăzut cu 0,6%.

Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.