Preţurile au continuat să crească în octombrie; rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6%

Preţurile au continuat să crească în octombrie; rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6%
Publicat de Valentin Vioreanu la 10 noiembrie 2017, 09:28

Preţurile de consum au continuat să crească în luna octombrie a acestui an, rata anuală a inflaţiei urcând la 2,6%, de la 1,8% în septembrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,52% şi a celor nealimentare cu 3,26%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.

Faţă de luna octombrie 2016, preţul serviciilor a scăzut cu 0,33%.

‘Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2016 – octombrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2015 – octombrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,6%’, precizează INS.

Faţă de luna septembrie a acestui an, preţurile au urcat cu 1,28%, în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 2,30%, cele nealimentare cu 1,74% iar serviciile cu 0,16%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 2,7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior.

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,1%.

Conform BNR, depăşirea limitei superioare a intervalului ţintei în prima parte a anului 2018 se datorează în principal unor efecte statistice de bază asociate unor reduceri de taxe şi impozite indirecte la începutul anului 2017, evoluţiei anticipate a componentelor exogene, dar şi acumulării de presiuni inflaţioniste asociate mediului intern, la nivelul inflaţiei de bază.

Calculată la taxe constante, rata inflaţiei va atinge 3,3% în decembrie 2017, 3,1% la sfârşitul anului viitor şi 2,9% la orizontul prognozei, septembrie 2019. AGERPRES

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.