FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna iunie 2015, acest indice a atins o valoare medie de 165,1 puncte, în scădere cu 1,5 puncte sau 0,9%, comparativ cu luna mai 2015, şi totodată cel mai scăzut nivel înregistrat după luna septembrie 2009,.

Declinul din luna iunie s-a datorat în principal unei scăderi de 6,6% a preţului la zahăr, precum şi unei diminuări cu 4,1% a preţurilor la produse lactate. Aceste scăderi au contracarat o creştere a preţului la uleiul de palmier şi grâu.
FAO precizează că majorarea cererii mondiale pentru hrana destinată animalelor, în special în Brazilia, China şi SUA, susţine preţurile la cereale, inclusiv la porumb.

În paralel, FAO a apreciat că producţia mondială de cereale va fi una 'bună' în 2015, organizaţia majorându-şi uşor estimările privind producţia de grâu, cereale păioase şi orez din acest an. Conform celor mai noi prognoze, producţia mondială de cereale din acest an va fi una de 2,527 miliarde de tone, uşor peste cea de 2,524 miliarde tone preconizată anterior, dar cu 1,1 procente (27 milioane tone) sub recolta record de anul trecut.

În ceea ce priveşte recolta de grâu din 2015, FAO estimează că aceasta se va situa la 723 milioane tone, cu 1% sub recolta record din 2014.

Scăderea din acest an se datorează aproape în întregime unei diminuării cu 5% a producţiei de grâu a Uniunii Europene, în pofida creşterii suprafeţelor cultivate.

SURSA: Agerpres