Preţul gazelor a scăzut în ultimele luni, în România sunt la 20-25% faţă de maximul din august 2022 şi la 50% faţă de decembrie, a declarat Andrei Ilaş, CEO NRGI.ai la Conferinţa ZF Power Summit 2023.

Volatilitatea preţurilor va creşte enorm

„Volatilitatea preţurilor va creşte enorm de mult în următorii ani, odată cu intrarea unor noi capacităţi de regenerabile. Într-o piaţă ca România, foarte ilichidă, valoarea pe care o pot capta investitorii în regenerabile se diminuează mult faţă de preţul spot. Monetizarea proiectelor este dificilă.”, a spus Andrei Ilaș.

Prețul gazelor a scăzut

Preţul gazelor a scăzut în ultimele luni, în România sunt la 20% faţă de maximul din august 2022 şi la 50% faţă de decembrie. Interesul producătorilor de regenerabile este să obţină o valaore cât mai mare din proiecte. Acum preţul e undeva la 130 euro la un contract de 1 an.” a mai declarat Andrei Ilaş, CEO NRGI.ai

Consumul de gaz a scăzut semnificativ în UE

Obiectivul Uniunii Europene este o reducere cu 15% a consumului de gaze în perioada august 2022 – martie 2023, comparativ cu media din aceeaşi perioadă din ultimii cinci ani consecutivi, cu scopul de a stopa dependenţa blocului comunitar de combustibilii fosili din Rusia.

În perioada august 2022 – ianuarie 2023, în rândul statelor membre UE, cea mai redusă scădere a consumului de gaze naturale s-a înregistrat în Irlanda (minus 0,3%), în timp ce Spania (minus 13,7%) şi Slovenia (minus 14,2%) au raportat scăderi semnificative, dar nu au atins ţinta de 15%. În alte state membre UE, consumul a scăzut cu peste 15%, în unele cu peste 40%.

Cel mai semnificativ declin al consumului de gaze s-a înregistrat în Finlanda (minus 57,3%), Lituania (minus 47,9%) şi Suedia (47,9%). România, Luxemburg, Ţările de Jos, Danemarca, Croaţia, Ungaria, Grecia şi Bulgaria au raportat, la rândul lor, scăderi ale consumului între 20% şi 30%, informează Agerpres.

Pe de altă parte, consumul de gaze naturale a crescut în Malta (11,9%) şi Slovacia (4,6%).

În perioada ianuarie 2022 – ianuarie 2023, consumul de gaze naturale la nivelul blocului comunitar a fost mult sub media din 2017 – 2022.

În primele şapte luni din 2022, consumul de gaze naturale în Uniunea Europeană a variat între 1.938 petajouli (PJ) în ianuarie, o lună mai rece, cu un consum mai ridicat, şi 785 PJ în iulie, ceea ce indică per ansamblu o scădere a consumului lunar, chiar înainte de a se stabili ţinta de reducere de 15%.