Fără a cita surse, Der Spiegel a afirmat că Merkel a mers să îl vadă pe Navalnîi în spitalul Charite, unde acesta a fost internat timp de 32 de zile, conform agerpres.ro

Un purtător de cuvânt al cancelarului german a refuzat să comenteze

Un purtător de cuvânt al cancelarului german a refuzat să comenteze în legătură cu informaţia apărută în revista germană.

Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al Kremlinului, a fost transportat cu avionul luna trecută din Rusia la Berlin, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor pe 20 august, în Siberia.

Trebuie menționat că medicii germani care l-au îngrijit au afirmat că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, cunoscut ca produs al cercetărilor militare sovietice, iar Occidentul a cerut explicaţii Rusiei.

De asemenea, Moscova a negat orice implicare şi susţine că nu a primit nicio dovadă privind comiterea unei infracţiuni în acest caz.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost externat săptămâna trecută din spitalul berlinez. El şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în Rusia după ce îşi va reveni complet, dar deocamdată rămâne în Germania pentru recuperare.

Acuzații fără precedent la adresa Germaniei

Potrivit Afp, poliţia rusă a anunţat în august că a declanşat verificări preliminare după spitalizarea lui Aleksei Navalnîi în Siberia, refuzând să deschidă o anchetă penală oficială pentru că nu ar fi existat elemente suficiente care să acrediteze teza otrăvirii, în contextul în care aceasta era confirmată de trei laboratoare europene, relatează agerpres.

Totodată, poliţia şi parchetul rus au afirmat că au trimis cereri de asistenţă juridică Germaniei, Franţei şi Suediei, unde sunt situate cele trei laboratoare, rămase „fără răspuns”.

„Am primit un refuz categoric din partea guvernului german de cooperare pentru a stabili adevărul privind situaţia lui Aleksei Navalnîi”, a afirmat într-un comunicat Ministrul rus de Externe, acuzând Berlinul că a „declanşat o vastă campanie de a acuza autorităţile ruse că l-ar fi otrăvit” pe principalul opozant al Kremlinului.