Presa germană: NATO ar putea amplasa o bază în România
Alianţa Nord-Atlantică ar putea amplasa o bază în România, scrie presa germană. Oficialii NATO vor discuta la summitul din Ţara Galilor Planul de Reacţie Rapidă al Alianţei, dar şi întărirea flacului estic, pentru a stopa ameninţările Rusiei.
Astfel, se are în vedere înfiinţarea a trei baze permanente, una în România, una în Polonia şi o alta într-o ţară baltică. În fiecare unitate vor staţiona între 300 şi 600 de militari NATO, pregătiţi de luptă în orice moment.
De asemenea, în cele trei state baltice, în Polonia şi în România vor fi exerciţii militare pentru situaţia în care va avea loc un atac al forţelor armate ruse, mai scrie presa germană.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





