Tudose nu pleacă în concediu, dar le permite miniştrilor să-şi ia patru-cinci zile: Nu suntem maşini, să nu fim ipocriţi

Tudose nu pleacă în concediu, dar le permite miniştrilor să-şi ia patru-cinci zile: Nu suntem maşini, să nu fim ipocriţi
Publicat de Valentin Vioreanu la 1 august 2017, 07:39

Premierul Mihai Tudose a declarat că nu-şi va lua concediu de odihnă în această vară pentru că Guvernul are foarte multă treabă, dar a adăugat că va permite miniştrilor săi să aibă câte patru-cinci zile de vacanţă

‘După cum ne vedeţi ,suntem aici. Nu că nu vrem, dar avem foarte multă treabă. Şi au înţeles colegii mei. Suntem oameni, nu suntem maşini, dar niciunul dintre colegii mei nu a plecat în concediu sau nu intenţionează să plece în concediu, mai mult de câteva zile. Pe unii chiar i-am încurajat, mi-au spus ceva de genul: ‘ştii, aveam concediu, dar nu mai plec’. ‘Du-te, că nu ai randament altfel!’ Patru-cinci zile, asta e viaţa, nu suntem maşini, hai să nu fim ipocriţi”, a declarat Mihai Tudose luni seară, la Antena 3, întrebat dacă va avea concediu de odihnă în această vară. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.