Premierul Luxemburgului: Helmut Kohl a permis unificarea Europei

Premierul Luxemburgului: Helmut Kohl a permis unificarea Europei
Publicat de Elena Mihai la 17 iunie 2017, 14:34

Premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, spune că prietenia şi Europa reprezintă un proiect comun, iar unul dintre ”actorii” care au permis unificarea Europei a fost cancelarul german Helmut Kohl.

"Vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia de a avea această intervenţie într-un cadru oficial. Mă gândesc la un om care ne-a părăsit ieri şi care făcea parte din acei europeni care cred că trebuie să trăim împreună. (…) Prietenia şi Europa este un proiect comun, el a fost unul din actorii care au permis această unificare a Europei şi promovarea valorilor europene. (…) Ieri, un mare om ne-a părăsit, un mare om al Germaniei şi un mare om al păcii. Dacă astăzi putem fi împreună este pentru că au fost oameni care au avut curajul de a construi lucruri şi a se baza pe schimburi şi respectul către celălalt", a declarat premierul luxemburghez, sâmbătă, la Sibiu. 

Helmut Kohl a murit vineri, la 87 de ani. 

Premierul Luxemburgului şi preşedintele României, Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului în 2007, când Luxemburgul şi Sibiul au fost capitale culturale europene, se află sâmbătă, la Sibiu, pentru a sărbători un deceniu de după acest eveniment. (Sursa: Agerpres)

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.