‘Acel vis, cum spunem noi, să facem la Sibiu o Şcoală de buget-finanţe s-a materializat. Valoarea este prinsă în fişa de investiţie pe anul acesta. Din păcate, numai un milion de lei este alocat. O să aibă loc licitaţia pentru începerea reabilitării vechiului sediu. (…) Nicăieri în ţară nu există un spaţiu al finanţelor sau al acestei şcoli’, a anunţat marţi Grigore Popescu, directorul Finanţelor locale, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.

Acesta a mai spus că viitorul hotel va avea categoria două stele, urmând să practice tarife foarte mici de cazare, aici având prioritate în week-end-uri angajaţii Ministerului de Finanţe, adică finanţiştii, vameşii, inspectorii de la Garda Financiară.

‘Acolo se gândeşte să încapă 82 de persoane care se pot caza zi de zi. Şi totodată aş dori, aşa cum există foarte multe hoteluri sau case de sănătate care nu sunt bugetate de la bugetul de stat, sâmbăta, duminica să-l putem să îl agrementăm la nivel de hotel de două stele, pentru cazarea în primul rând a funcţionarilor publici din Ministerul de Finanţe, dar nu numai. Să îl băgăm într-un circuit hotelier’, a precizat directorul Grigore Popescu.

Şeful Finanţelor sibiene şi-ar fi dorit să investească mai mulţi bani în acest hotel, cu care să mai înalţe un etaj la mansardă, să modernizeze exteriorul clădirii, unde era planificat şi un lift exterior, care ar fi costat 20.000 de euro. Pentru că nu a primit toţi banii solicitaţi, directorul Grigore Popescu a anunţat că noul hotel va putea găzdui 82 de persoane, va avea o cantină şi mai multe săli de curs.

Numai anul trecut la Sibiu au avut loc 15 întâlniri ale finanţiştilor din toată ţara, în cadrul Şcolii de buget-finanţe, care au fost cazaţi în hotelurile din oraş. Cei peste 29.000 de angajaţi ai ANAF-ului se instruiesc în patru oraşe, Bucureşti, Oradea, Focşani şi Sibiu, unde se ţin cursurile Şcolii de buget-finanţe, conform lui Grigore Popescu.