Prejudiciu uriaș! Ce s-a descoperit la CFR Marfă-Informații explozive au ieșit la iveală
Probleme uriașe la CFR Marfă. Corpul de control al ministrului Transporturilor, Lucian Şova, a constatat, în urma unor verificări la CFR Marfă, că societatea ar fi pierdut un posibil profit în valoare de peste 19 milioane de lei, în urma unei licitaţii pentru transport de cărbune, informează joi ministerul de resort.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, CFR Marfă a participat la licitaţia organizată de Complexul Energetic Oltenia, având ca obiect transportul de cărbune. Comisia de licitaţie a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la dispoziţia organelor de control, deşi putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei.
Prin nereofertare, Corpul de control al ministrului Lucian Şova consideră că, în acest caz, s-au creat premisele necesare adjudecării în favoarea contracandidatului companiei de stat.
Corpul de Control a transmis organelor competente să evalueze dacă această acţiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă, se precizează în comunicat.
„Având în vedere că raportul Corpului de control al ministrului Transporturilor Lucian Şova a fost înaintat organelor de cercetare, nu putem face publice mai multe detalii din raport”, subliniază MT
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




