Așa că, în cele ce urmează vă voi prezenta activitățile pe care cei de la Visit Harghita ni le-a pregătit.

Fabrica Sare din Praid

Un exemplu de reziliență și spirit antreprenorial autentic vine de la „Sare din Praid”, care este o afacere de familie fondată și administrată de cinci frați care au crescut în această zonă și s-au întors acasă pentru a valorifica una dintre cele mai prețioase resurse naturale ale locului: sarea. Cu o pasiune profundă pentru tradiție și un respect real pentru calitate, cei cinci frați au construit un brand local apreciat în toată țara, comercializând produse pe bază de sare pură din Praid, extrase și ambalate în mica lor fabrică pe care am avut ocazia să o vizită.

Gama lor include sare de baie artizanală cu plante medicinale precum lavandă, mușețel, mentă sau brad, combinații menite să relaxeze, să trateze afecțiuni respiratorii și dermatologice și să aducă în casele oamenilor beneficiile unui produs natural, direct din inima Harghitei.

Afacerea funcționează atât fizic, în Praid, cât și online, pe platforma saredinpraid.ro, iar comenzile pot fi livrate rapid în toată țara. Într-o perioadă în care comunitatea locală a fost lovită din plin de închiderea salinei, acești frați demonstrează că tradiția, munca în familie și inovația pot merge mână în mână pentru a susține economia locală.

„Lucrăm cu sare din 2013, suntem 5 frați care avem o afacere de familie. În 2015, să spun așa, ne-am unit și de atunci lucrăm exclusiv pentru această afacere. Afacerea noastră este cea mai mare afacere cu sare din zonă. Produsele noastre sunt variate, sare de baie, lămpi de sare, și multe altele. Sarea este exclusiv extrasă din salina Praid, norocul nostru a fost că am reușit să ne facem un stoc. Avem mai mult de 300 de tone în acest moment în hala noastră. În viitor pot spune doar că suntem optimiști, sperăm la ce este mai bine”, îmi mărturisește Kali Jozsef, administratorul firmei.

Magenta 7

În a doua parte a zilei cei de la Magenta 7 ne-au pregătit o surpriză, este vorba de doua activități experimentale de care m-am bucurat din plin. Am facut kurtos kolac și am avut ocazia să olaresc îndrumată de unul dintre cei mai experimentați olari din Corund. Dar haideți să le luăm pe rând.

 Sub îndrumarea unui maestru priceput, care ne-am vorbit despre tainele și istoria acestui desert îndrăgit, am pregătit aluatul, l-am rulat manual pe cilindrii tradiționali și apoi am observat cum zahărul se carameliza în jur, într-un dans aromatic de scorțișoară, unt și jar fumegând. Am ales propriile arome de topping iar minunatul produs cald și crocant a devenit nu doar o gustare, ci o amintire vie a locului.

Pe durata atelierului de o oră, am simțit cu adevărat că am devenit ucenic al unui meșteșug viețuit, un moment perfect de „a cunoaște prin a face”. 

A doua activitatea, și preferata mea, a fost olăritul. Aici l-am cunoscut pe unul dintre cei mai pricepuți meșteșugari din zonă, un olar care, cu o răbdare ieșită din comun și o dexteritate fină, realiza adevărate opere de artă în miniatură. Am avut ocazia să stau alături de el, să simt lutul ud în palme și să învăț cum se modelează o formă perfectă, pornind doar de la o roată de olar și multă pasiune.

Maestrul nu doar că mi-a arătat fiecare pas, dar a transformat întreaga experiență într-o amintire vie. Am rămas uimită de câtă finețe cere realizarea unui vas minuscul, dar cu detalii perfecte, și de câtă liniște interioară transmite un astfel de proces. Atelierul nu este doar o activitate practică, ci o incursiune în tradiția vie a Corundului, o întâlnire autentică între generații, între vizitator și sufletul meșteșugului local.

Meseria care se mai practică doar în România

Una dintre cele mai valoroase și emoționante întâlniri din timpul vizitei mele în Praid a fost cu un meșteșugar din Corund, care ne-a prezentat procesul tradițional prin care se prelucrează iasca, o practică aproape dispărută. Iasca, o ciupercă ce crește pe trunchiurile fagilor, este transformată manual într-un material textil vegetal, folosit pentru realizarea de brățări, pandantive, fețe de masă sau magneți de frigider.

Deși nu am lucrat efectiv cu iasca, am urmărit cu fascinație cum domnul care ne-a primit, cu o răbdare extraordinară și o îndemânare moștenită din familie, ne-a arătat fiecare etapă a prelucrării, de la uscarea ciupercii și până la finisarea produsului final.

Am aflat cu surprindere că în întreaga lume mai există doar șapte familii care practică acest meșteșug, iar cele din Corund sunt ultimele păstrătoare ale acestei tradiții în România. Fiecare obiect realizat este unic și poartă cu el o istorie tăcută, transmisă prin gesturi lente și precise, care par să sfideze graba lumii moderne.

Această activitate nu este doar o simplă demonstrație, ci o lecție de cultură, identitate și reziliență. Este o fereastră către un univers uitat, dar viu, pe care puțini mai au privilegiul să-l vadă cu ochii lor. Dacă ajungeți în zonă, nu ratați această întâlnire autentică cu unul dintre cele mai rare meșteșuguri din lume.

De asemenea, Praidul mai are de oferit și foarte multe locuri unde puteți găsi mâncare foarte gustoasă și specială. Gastronomia locală este una foarte variată, de la carne urs până la sarmale premiate. Noi am avut această experiență culinară la restaurantul Telegdy.