Povestea româncei care a lucrat ca stewardesă pentru 3 mari companii aeriene
Una dintre fostele stewardese care ne-a impresionat cu povestea ei de viață ca însoțitor de bord este și Antonia Talianu (32 de ani), absolventă a Facultății de Jurnalism și Comunicare din cadrul Universității București. De curând, s-au împlinit 7 ani de când a plecat în Orientul Mijlociu să-și îndeplinească un vis.
Deși sună a clișeu, Antonia și-a dorit mereu să zboare. A muncit de la vârsta de 15 ani doar ca să poată călători și când i s-a oferit ocazia, nu s-a gândit de două ori.
De la ea am aflat că viața de stewardesă i-a oferit independența din multe puncte de vedere, de la modul de a gândi până la cea financiară.
În câteva luni, Antonia se pregătește să fie mamă, astfel că și visul ei de a a avea o familie s-a împlinit.
CITEŞTE AICI POVESTEA ROMÂNCEI CARE A LUCRAT PENTRU 3 COMPANII AERIENE
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





