‘Redefinirea ofertei tarifare, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014, a avut ca obiect serviciile prestate de Poşta Română în afara sferei serviciului poştal universal. Ultima modificare tarifară aferentă acestor tipuri de servicii poştale a avut loc la 1 ianuarie 2008. Noile tarife sunt determinate de evoluţia preţurilor la combustibili şi utilităţi, cât şi a costurilor diverselor servicii, înregistrată în perioada 2008 – 2014’, se arată în comunicarea companiei de stat.

Pentru un abonament la o căsuţă poştală nenominală pentru persoane fizice/juridice va exista cea mai mare majorare de tarif, respectiv de la 13,35 lei/lună (în 2013) la 30 de lei/lună (+124%).

Potrivit sursei citate, în cazul serviciilor tip Prioripost (ghişeu sau sediu), cât şi al serviciilor de corespondenţă cu confirmare de primire (prioritare sau neprioritare), clienţii companiei beneficiază de tarife nemajorate dacă prezintă un volum mai mare de 10 trimiteri (clienţi fără contract), respectiv un volum mai mare de 50 de trimiteri (clienţi cu contract).

Pe de altă parte, alte servicii al căror tarif a fost actualizat sunt: preluare sediu/domiciliu, livrare sediu/domiciliu, coletărie anunţată, coletărie din afara sferei serviciului universal (colete cu AR sau cu ramburs şi colete de peste 10 kg).

Astfel, tarifele practicate, în 2014, la serviciile Prioripost la ghişeu, majorarea este cuprinsă între 30 bani (pentru trimiterile de peste un kg sau fracţie de kg) şi 4,55 lei (pentru trimiterile de până la 100 g), în timp ce la serviciile similare practicate direct la sediu, creşterile sunt cuprinse între 35 de bani (trimiteri de peste un kg sau fracţie de kg) şi 4,75 lei (trimiteri de până la 100 g).

Din datele ANCOM reiese faptul că, în anul 2012, au fost procesate în România 523.286.299 de trimiteri poştale (trimiteri de corespondenţă, imprimate, colete etc), iar Compania Naţională Poşta Română /CNPR/ a continuat să prelucreze cea mai mare parte dintre aceste trimiteri (74,28%). Cu toate acestea, traficul total realizat prin CNPR a scăzut faţă de anul 2011 cu 7,17%, în timp ce restul furnizorilor au procesat cu 23,98% mai multe trimiteri faţă de anul anterior.

La nivelul trimiterilor interne şi internaţionale, din numărul total de 493.436.207 trimiteri interne, Poşta Română a procesat cu 6,85% mai puţine decât în 2011, respectiv 367.215.481 de trimiteri, în timp ce numărul de trimiteri interne procesate de către furnizorii privaţi a ajuns la 126.220.726 de trimiteri, crescând cu 23,54% faţă de anul anterior.

CNPR este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de 5.680 de oficii poştale.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: