Ucraina: Porturile ruseşti de la Marea Neagră se află într-o „zonă de risc de război”

Şase porturi ruseşti de la Marea Neagră au fost declarate de către Ucraina „zonă de risc de război” sau „zone de amenințare militară”.

Această măsură va fi în vigoare până la 23 august, când se estimează ca toate navele comerciale care fac comerț cu Rusia să fi părăsit Marea Neagră.

Vorbim aici despre porturile Anapa, Novorossiysk, Gelendzhik, Tuapse, Soci şi Taman. Decizia a fost anunţată de către agenţia ucraineană pentru navigaţie şi servicii hidrografice.

Situarea unor porturi într-o „zonă de război” are implicaţii masive din punct de vedere economic şi comercial. Societăţile de asigurare pot creşte preţul asigurărilor navale pentru navele care operează în astfel de porturi sau chiar să refuze încheierea poliţelor de asigurare.

Kievul montează contraofensiva în sud, însă ruşii avansează şi ei în estul şi nord-estul Ucrainei

În tot acest timp, tot sâmbătă, 5 august, ruşii au revendicat cucerirea unui sat din provincia ucraineană Lugansk şi înaintări în provincia vecină Harkov, zone din estul şi nord-estul Ucrainei unde trupele ruse sunt în ofensivă de mai multe săptămâni, transmit agenţiile AFP şi EFE.

Armata rusă au preluat controlul asupra satului Novosselivske, ocupat deja de trupele ruse la începutul invaziei, dar pe care-l pierduseră în decembrie 2022 în faţa armatei ucrainene, transmite Ministerul Apărării de la Moscova.

Militarii ucraineni confirmaseră vineri intensificarea atacurilor ruseşti în sectoarele de front Kupiansk, Liman et Svatove, în partea de nord-est, estimând că obiectivul acestei ofensive a armatei ruse este să forţeze mutarea unor trupe ucrainene de pe frontul de sud şi să străpungă liniile defensive ucrainene.

„În sectorul Kupiansk, inamicul s-a fixat asupra obiectivului de a recâştiga teritoriile pierdute în toamnă”, când o contraofensivă ucraineană fulger a forţat trupele ruse din regiunea Harkov să se retragă dincolo de râul Oskil.

Despre acest sector de front din Harkov, Ministerul rus al Apărării a afirmat sâmbătă că acolo trupele sale „desfăşoară acţiuni ofensive pe un front larg”, ceea ce le permite să ocupe poziţii mai avantajoase.

Pe de altă parte, pe fronturile de sud şi sud-est, armata ucraineană îşi continuă contraofensiva lansată în urmă cu două luni, dar fără rezultate notabile. Acest asalt, care se loveşte de puternicele linii defensive ruseşti, le-a permis trupelor ucrainene să elibereze până în prezent doar câteva sate.