Contractul de finanţare al proiectului în valoare de peste 1,5 milioane de euro, intitulat “Sistem informatic pentru implementarea modelului de management al relaţiei cu cetăţenii (CRM) în administraţia publică locală prin servicii electronice modern”, a fost semnat, sâmbătă, la Alba Iulia, de către ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, şi primarul municipiului, Mircea Hava.
Ministrul a arătat că dintre cele 220 de proiecte depuse, doar 22 au fost eligibile, iar proiectul Primăriei Alba Iulia a avut cel mai mare punctaj.
Cu o perioadă de implementare de 23 de luni, proiectul, prin care Primăria Alba Iulia va avea un sistem informativ modern de gestionare a relaţiei cu cetăţenii, are o valoare totală de peste 6,7 milioane de lei, adică peste 1,5 milioane de euro, din care valoarea eligibilă este de peste 5,5 milioane de lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă este de peste 5,4 milioane de lei, diferenţa fiind reprezentată de cofinanţarea Primăriei Alba Iulia la cheltuielile eligibile şi neeligibile ale proiectului.
Primarul Mircea Hava a arătat că prin implementarea acestui proiect cetăţenii vor avea acces direct, gratuit, în timp real, 24 de ore din 24, la un dispecerat de servicii municipale. Un alt avantaj al proiectului este extinderea bazei de date urbane a oraşului, dar şi gestionarea modernă şi eficientă a relaţiei cu cetăţenii municipiului.
Printre principalele servicii oferite prin acest proiect se numără centralizarea tuturor informaţiilor despre cetăţeni, atât din punct de vedere al detaliilor de contact, cât şi din perspectiva interacţiunii între aceştia şi compartimentele Primăriei, şi realizarea unui Dispecerat multimodal de relaţii cu cetăţenii, care să gestioneze integrat întreaga interacţiune între cetăţeni şi Primărie în scopul furnizării de informaţii şi de servicii telefonic, electronic şi la ghişeu.
Realizarea unui Portal intranet, creşterea securităţii sistemului informatic şi a datelor gestionate de acesta şi modernizarea infrastructurii hardware şi software de bază a Primăriei Alba Iulia reprezintă alte servicii oferite prin acest proiect.
Finanţat de către Uniunea Europeană şi Guvernul României, proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice".

Te-ar putea interesa și: