Producătorul german de automobile sport Porsche a realizat vânzări record în anul fiscal încheiat în iulie, în creştere cu 8,8% faţă de anul anterior, susţinute de majorarea cu peste 25% a livrărilor în afara pieţelor sale principale din Europa şi America de Nord, mai ales în China.

Porsche a vândut în perioada menţionată 81.850 de vehicule, în timp ce producţia a crescut cu 16,1%, la 89.123 de unităţi, iar compania anticipează menţinerea trendului pozitiv în anul fiscal curent, relatează Reuters.

“Vânzările în afara pieţelor principale din Europa şi America de Nord au avansat rapid, cu 25,8%, la 25.283 de vehicule”, se arată într-un comunicat al Porsche.

Dintre acestea, 11.724 au fost comercializate în China, cu 47,5% mai multe faţă de anul anterior.

Constructorii de automobile din întreaga lume îşi dezvoltă afacerile în regiuni cu ritm rapid de dezvoltare cum este China, pentru a compensa perspectivele dificile de pe pieţele tradiţionale, unde măsurile de austeritate ar putea să aibă un impact negativ asupra redresării economice.

SURSA: Mediafax