‘Este un moment istoric pentru ţara mea. Este prima dată când o companie românească de stat este listată în cadrul unei asemenea proceduri internaţionale. Nu-mi ascund satisfacţia pentru o IOP (ofertă publică iniţială de succes) de succes şi aş vrea să felicit Romgaz şi ceilalţi actori implicaţi, Goldman, în această operaţiune complexă şi dificilă’, a declarat premierul în cuvântul ţinut după momentul deschiderii şedinţei de tranzacţionare a Bursei de la Londra, potrivit Biroului de presă al Guvernului.

Victor Ponta a adăugat că după listarea Romgaz vor urma şi alte companii româneşti, anul viitor.

‘După această poveste de succes trebuie să privim înainte şi vom reveni anul viitor la Londra cu Hidroelectrica, Electrica şi alte companii publice româneşti. Şi sper că prin aceasta adresăm un mesaj puternic şi important companiilor internaţionale, acela că România îşi manifestă deschiderea către lume şi poate utiliza un potenţial pe care nu l-a folosit până acum’, a mai afirmat premierul.

La rândul său, Xavier Rolet, CEO London Stock Exchange, s-a declarat onorat de faptul că instituţia pe care o reprezintă găzduieşte prima privatizare românească prin listare internaţională.

‘Este o plăcere să găzduim noi prima privatizare românească pe Bursa din Londra printr-o listare internaţională. (…) România are un rol special în inimile noastre’, a declarat Xavier Rolet.

Şeful Bursei de la Londra a felicitat Romgaz şi celelalte companii implicate în această listare şi şi-a manifestat convingerea că vor urma şi alte operaţiuni de acest gen în cadrul unui parteneriat cu companii româneşti.

IPO-ul Romgaz reprezintă prima ofertă publică a unei companii de stat româneşti la Londra. AGERPRES