Ponta a anunţat că vrea să dea jos guvernul Dăncilă până la 1 ianuarie
Fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, susţine că principalul obiectiv al partidului pe care îl conduce este schimbarea guvernului Dăncilă până la 1 ianuarie 2019.
El a declarat, luni seara, într-o emisiune la Realitatea TV, că viitorul premier va fi susţinut atât de Pro România, cât şi de Partidul Social Democrat (PSD).
‘La 1 ianuarie 2019, când va prelua România preşedinţia Uniunii Europene, să avem un guvern de oameni competenţi, vorbitori de limbi străine, profesionişti. (…) Până atunci, să reuşim să convingem, în primul rând, oamenii din PSD, că ei au majoritate, şi ceilalţi să facem un guvern care, timp de şase luni, să dea clasă Europei, să zică ‘ce prim-ministru am întâlnit în România, ce ministru al Agriculturii, al Educaţiei’ ‘, a afirmat Ponta.
Acesta a precizat că nu crede că este posibilă o schimbare de majoritate parlamentară care să funcţioneze şi că viitorul premier nu trebuie să fie anti-PSD-ist.
Victor Ponta a mai afirmat că Pro România nu va susţine un guvern condus de liderul Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban.
Totodată, liderul Pro România a admis că partidul său ar putea nominaliza un candidat la alegerile prezidenţiale din 2019 care să aibă şi susţinerea social-democraţilor.
‘Noi, pentru că PSD nu este în stare să propună un candidat, vom propune noi un candidat care să fie de centru-stânga, care să fie sprijinit şi de PSD, şi de România, şi de toţi cei care sunt de centru-stânga’, a mai adăugat Victor Ponta. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





