În anul 2013 compania a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 29 mil. euro. Cifrei de afaceri de 24,9 mil. euro înregistrată de Policolor în 2013 i se adaugă rulajul de 4,4 mil. euro înregistrat prin subsidiara Deko Professional Services. În cadrul rețelelor de produse de bricolaj, vânzările s-au apreciat cu circa 15% la finalul primelor șase luni. Creșterea s-a manifestat și  în cadrul magazinelor tradiționale, dar și în rețeaua de magazine proprii, unde se poate vorbi de un avans mediu de peste 10%. În funcție de structura gamei de produse, per total, vopsele lavabile au consemnat vânzări cu 15% mai mari în primele șase luni ale anului, comparativ cu același interval din 2013,  în timp ce cererea de tencuieli decorative și emailuri produse de Policolor a urcat cu 30%.

La nivel total, luând în considerare atât producția locală cât și importurile de lacuri și vopsele, piața de profil indică la jumătatea anului o stabilizare fragilă. „Este o situație care ne arată că în piață există o nevoie de renovare și consumatorii alocă resurse pentru aceasta. În același timp există și o presiune pe preț, care duce și la o presiune pe calitate, și o putem vedea în ofertele cu un preț curios de mic din piață”, a declarat Marius Văcăroiu, directorul executiv al Policolor.

Starea sectorului arată că proiectele și nevoia de renovare a stocului de locuințe de pe plan local au stabilizat volumele de vopsea consumate, o creștere fiind posibilă doar cu aportul sectorului de construcții. Având în vedere însă că în primele șase luni ale anului numărul de autorizații de construcție noi emise la nivel național a crescut cu doar 2%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, comparativ cu același interval al anului trecut, premisele nu sunt optimiste.

„Există o oarecare dezmorțire a proiectelor, mai ales în zona București – Ilfov și în zona Nord -Vest, există centre comeciale și proiecte rezidențiale aproape terminate dar este nevoie de un volum mai serios de noi proiecte pentru ca impactul să fie cuantificabil. De asemenea, așteptăm o creștere a cererii din partea parcurilor industriale și a centrelor de logistică”, a spus Marius Văcăroiu.

După redeschiderii fabricii de rășini din Ruse, pentru reconstrucția căreia au fost alocate fonduri de 3,6 milioane de euro, grupul Policolor-Orgachim a demarat procedurile pentru construcția unei noi fabrici de vopsele auto în București. Pentru unitatea în care se va transfera producția actualei fabrici Klar Professional se estimează o investiție de 7 mil. euro.