„Procesul de mutare va fi încheiat în aprilie 2019, când noua fabrică va fi pusă în funcţiune. O parte dintre echipamentele fabricii din Theodor Pallady vor fi mutate pe Blvd.-ul Timişoara şi restul la fabrica Orgachim din Bulgaria. Vor fi achiziţionate şi noi echipamente. Investim 3,1 mil. euro în echipamente şi clădiri la noua fabrică din Bucureşti“, a declarat David Jordan, noul CEO al grupului Policolor-Orgachim.

Costul de mutare din Theodor Pallady în Militari a fost estimat la 5,4 mil. euro, din care achiziţia terenului reprezintă 2,3 mil. euro. Noua facilitate de producţie se construieşte pe un teren de 2,5 hectare cumpărat în ianuarie 2015 de la compania Chimester şi amplasat în spatele magazinului Dedeman Valea Cascadelor din cartierul Militari. Capacitatea de producţie a noii fabrici va creşte de la 11.000 de tone/an, cât este acum, la circa 26.000 de tone pe an. Pe lângă fabrică, Policolor va avea în Militari şi un nou depozit. Jordan a declarat pentru Capital că va păstra şi o parte din depoziele închiriate de la logisticienii KLG în Bolintin. 

Efectivul de salariaţi al Policolor va rămâne neschimbat după mutare, însă cei 350 de angajaţi vor trebui să facă naveta din estul în vestul oraşului.

„Schimbările sunt mereu dificile pentru oameni, mai ales după ce ai lucrat în aceeaşi fabrică timp de 35 de ani. Odată ce oamenii au văzut că noua fabrică se constuieşte şi a devenit o realitate au fost convinşi că mai au un viitor. Este o distanţă mare, dar ne vom asigură să ajungă acolo“, a declarat pentru Capital David Jordan.

CITIŢI ŞI Policolor se vinde după mutarea fabricii, iar banii vor fi investiţi în locuinţe

Etichetă proprie

El se aşteaptă ca dublarea capacităţii de producţie să aducă şi o creştere a vânzărilor, însă nu vrea să facă o estimare cu privire la cifra de afaceri a Policolor în România pentru anul 2018. În schimb, la nivel de grup, el previzionează un rulaj de 72 mil. euro, o creştere de aproximativ 10%. Într-un interviu acordat revistei Capital la începutul anului, Ion Florescu anticipa un ritm de creştere al vânzărilor din România similar cu cel din 2017, adică puţin sub 10%. În 2017, afacerile Policolor au fost de 28 mil. euro.

 

„Odată funcţională fabrica, ne aşteptăm ca vânzările să crească. Luăm în considerare producerea de vopsea sub etichetă proprie. Acum avem şi capacitatea necesară, iar costurile trebuie acoperite. La fabrica din Bulgaria producem vopsea cu etichetă proprie pentru ţerţe părţi din Olanda, Irlanda. Nu e o afacere uriaşă, dar este importantă“, spune Jordan, întrebat de Capital despre posibilitatea intrării pe nişa etichetelor proprii.

În ultimii ani, Policolor este prezentă în top cinci producători de vopsele după cifra de afaceri, iar Orgachim este liderul pieţei din Bulgaria.

Mina de aur

Banii necesari constuirii noii fabrici provin din vânzarea terenului din Theodor Pallady. Policolor a vândut cu 22 mil. euro terenul de 13,9 hectare către antreprenorii Raul Ciurtin şi Alina Codruţa Dobra şi Călin Gabriel Dobra. Aceştia vor construi în loc un complex comercial, potrivit informaţiilor Capital.

„Avem obligaţia să facem demolările şi curăţarea terenului. O parte din teren a fost deja curăţat, iar în ianuarie ne vom ocupa şi de restul. Tranzacţia de vânzare a întregului teren va mai dura o perioadă până la finalizarea actelor“, a mai spus David Jordan.

Policolor este unul din cele mai vechi și mai apreciate branduri românești. Istoria companiei a început în 1965, când au fost puse bazele Întreprinderii de Lacuri și Vopsele, furnizor al industriei naționale și al pieței de larg consum din România. În 1990 devine societate pe acțiuni, sub denumirea SC Policolor SA. În 1997 are loc procesul de privatizare al companiei, prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni de către Fondul Român de Investiții, împreună cu Romanian American Enterprise Fund, iar un an mai târziu Policolor achiziționează pachetul majoritar de acțiuni al Orgachim JSC, cel mai mare producător de lacuri și vopsele din Bulgaria. În prezent, din grupul Policolor mai fac parte producătorul de rășini Orgachim Resins și producătorul de anhidride Ruse Chemicals.