Bani la buget din piața jocurilor de noroc

PNL a transmis că modul în care funcționează piața jocurilor de noroc se va schimba fundamental, după aplicarea normelor cuprinse în reforma propusă de Ministerul Finanțelor.

Astfel, contribuțiile care vor fi plătite de companiile din acest domeniu vor fi majorate, urmând să aducă bugetului de stat un plus de 132 milioane lei pentru restul anului în curs și 450 milioane lei pentru întreg anul următor, spun liberalii.

Liberalii spun că 30% din acești bani se vor duce spre programe de prevenție și tratare a dependenței.

„Ca noutate legislativă, pentru securizarea veniturilor bugetare, companiile din domeniu vor fi obligate la contractarea unei polițe de asigurare care să garanteze plata taxelor și a impozitelor datorate. Pentru a putea activa în România, operatorii din această piață trebuie să aibă sediul social în țară și să se înscrie într-un registru care va fi disponibil online. Astfel, vor fi mai ușor de găsit informațiile despre operatori, licențele pe care le dețin și sediile pentru care au autorizație de derularea a acestor activități. De asemenea, se va interzice vânzarea de băuturi alcoolice în incinta sălilor în care se desfășoară jocurile de noroc”, a transmis PNL pe pagina de Facebook a formațiunii.

Marcel Boloș a precizat că această reformă are scopul protejării jucătorilor vulnerabili, a creșterii veniturilor bugetare, dar și a aducerii de mai multă ordine și transparență în cadrul legal în care funcționează companiile de jocuri de noroc.

Taxa pe jocuri de noroc

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a anunțat, joi seară, că banii obținuți din taxa pe jocurile de noroc vor fi folosiți pentru combaterea dependenței de păcănele în rândul populației.

Taxa pe jocuri de noroc. Guvernul României a aprobat joi, 5 octombrie 2023, Ordonanţa de Urgenţă (OUG) care reglementează domeniul jocurilor de noroc. Ministrul Economiei, Radu Oprea, a oferit mai multe detalii în acest sens, explicând care va fi impactul financiar al acestei OUG.

Sunt trei piloni principali în această OUG pentru că statul român are monopol asupra jocurilor de noroc și atunci trebuie să reglementeze domeniul ținând cont de fenomenul social din România.

Primul pilon: creșterea de taxe asupra industriei „pentru că este evident că, în ultima perioadă, numărul celor care apelează la astfel de jocuri de noroc a crescut în România.” Al doilea pilon: publicitatea este limitată. Al treilea pilon: consumul de alcool nu mai este permis în zona unde există jocuri de noroc.

Banii obținuți pot fi folosiți și trebuie folosiți pentru combaterea dependenței de păcănele în rândul populației.

„Sunt trei piloni principali în această ordonanță de urgență, pentru că statul român are monopol asupra jocurilor de noroc și atunci trebuie să reglementeze ținând cont de fenomenul social și în favoarea cetățenilor din România. Și atunci, este o dată creșterea de taxe asupra industriei, pentru că este evident că în ultima perioadă, numărul celor care apelează la astfel de jocuri de noroc a crescut în România și tot dumneavoastră, mass-media, ați semnalat fenomenul dependenței, care este în creștere.

Ce se întâmplă cu acești bani, și acest lucru este foarte important. Pot fi folosiți și trebuie folosiți pentru combaterea dependenței, deci pentru rezolvarea unei probleme sociale și lucrul acesta, cu certitudine, se va întâmpla.

Al doilea lucru, publicitatea este, de asemenea, limitată, iar în al treilea rând, consumul de alcool nu mai este permis în zona unde există astfel de aparate pe care noi le numim păcănele. Există și alte reglementări în spațiul public, în Parlament, și cel din opoziție, nu știu cine vorbea, face confuzii în mod deliberat pentru a putea să inducă o stare de incertitudine sau de necunoaștere.

Dar ar fi trebuit să știe dacă era parlamentar că există alte propuneri legislative, cum ar fi aceea de a scoate păcănelele în afara orașelor și care este în proces legislativ la Camera Deputaților, în procedură de vot. Deci sunt mai multe legi care vin și reglementează acest domeniu, însă ordonanța de astăzi are un rol foarte important.

Pe dimensiunea despre care v-am vorbit mai devreme, în special pe cea socială, pentru că din aceste fonduri care vor fi mai multe la bugetul de stat, poate fi tratată această dependență în sensul consilierii celor care suferă de o astfel de problemă”, a explicat, joi, Radu Oprea pentru B1 TV.