Planul secret al lui Klaus Ionannis. Liviu Dragnea a dezvăluit totul: Așa s-a primit ordin

Planul secret al lui Klaus Ionannis. Liviu Dragnea a dezvăluit totul: Așa s-a primit ordin

Sursă: Dreamstime

Publicat de Radu Andone la 15 noiembrie 2021, 08:48

S-a aflat care este planul secret al lui Klaus Ionannis. Dezvăluirea a fost făcută de fostul președinte al social-democraților, Liviu Dragnea. Acesta a făcut o serie de declarații care aruncă în aer clasa politică. Liviu Dragnea a transmis un semnal extrem de categoric: așa s-a primit ordin la PSD, așa se va face.

Liviu Dragnea a dezvăluit adevăratul plan al președintelui Klaus Iohannis, în direct la TV. El a dat o serie de informații cutremurătoare despre ceea ce ar urma să se întâmple pe scena politică. Potrivit acestuia, miza pentru tot ceea ce se petrece în aceste momente o reprezintă viitorul președintelui Klaus Werner Iohannis.

Mai exact, Liviu Dragnea a susținut că adevărata miză pentru modificarea Constituției o reprezintă funcția de premier. Poziție pe care ar urma să o ocupe Klaus Iohannis după ce i se va termina mandatul de la Cotroceni.

Liviu Dragnea a explicat că aducerea PSD la guvernare într-o coaliție alături de PNL și UDMR are ca scop final modificarea Constituției și transformarea României în republică parlamentară. El a arătat că scopul final îl reprezintă poziționarea lui Klaus Iohannis în funcția de premier. El ar urma să aibă o putere mult mai mare decât are acum un prim-ministru.

Liviu Dragnea a dezvăluit totul, în direct la TV: Așa s-a primit ordin la PSD

”Miza este viitorul președintelui Klaus Werner Iohannis. Așa s-a primit ordin la PSD, așa fac (…) Și atunci se va juca în continuare Iohannis că-și va muta puterea de la Palatul Cotroceni, la Palatul Victoria”, a spus Liviu Dragnea într-o emisiune la Realitatea TV, vorbind despre o întâlnire în care toate aceste detalii s-au discutat cu mai multe luni înainte.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea a atacat dur PSD, despre care a spus că ar fi  condus din exterior. În plus, el a avertizat că numeroși membri ai partidului vor să demisioneze. Potrivit fostului șef al PSD, în acest moment pesediștii sunt niște marionete, care răspuns la comenzile venite din afara partidului.

”PSD e condus din exterior, ei nu mai au comanda din interior. Sunt marionete. Este foarte grav pentru marea masă. Au 40% în sondaj, nu contest asta. Îi înțeleg pe toți cei din PSD care vor să plece. Foarte mulți. Consideră că vor fi considerați complici pentru direcția dezintegrată a PSD care va fi în următoarea perioadă”, a mai spus Dragnea.

Planul secret al lui Klaus Ionannis. De ce se dorește modificarea Constituției

Trebuie subliniat că teoria potrivit căreia Klaus Iohannis și-ar dori să ocupe funcția de premier în viitor a mai fost avansată în ultima perioadă de mai multe voci din România. Una dintre ele este și Moise Guran, care a prezentat un scenariu în acest sens. El a susținut la finalul mandatului, Klaus Iohannis va avea 65, deci încă în putere să joace un rol decisiv pe scena politică.

„Nu și-a pus nimeni problema că Iohannis ar putea dori să rămână în politica internă. Dar dacă ar dori, ce și-ar dori să fie? Și-ar putea dori să fie, de exemplu, prim-ministru?”, a comentat Moise Guran o posibilă miză de modificare a Constituției.

Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.