Acuzațiile aduse de PNL în plângerea făcută la parchet includ înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte.  
Intenţia anunţată de Liviu Dragnea, apoi şi de Guvern, privind mutarea ambasadei române la Ierusalim a declanşat un scandal major la Bucureşti, în condiţiile în care Executivul nu a avut consultări cu Preşedinţia, iar memorandumul redactat de MAE în acest sens a rămas secret.
Liderul PNL a refuzat să comenteze, dar nu a infirmat informaţia. De asemenea, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă a confirmat existenţa acestei plângeri, precum şi a alteia pe numele lui Liviu Dragnea.

Mai mult, pe acest fond, s-a creat impresia, deopotrivă în spaţiul public şi pe canalele diplomatice, că politica externă a României tinde să fie una incoerentă. De altfel, Bucureştiul, prin Ministerul de Externe a blocat recent o iniţiativă comună a UE pe dosarul „Ierusalim”, făcând încă o dată notă discordantă faţă de majoritatea statelor membre UE, prin participarea unui diplomat român la recepţia dată de MAE israelian cu ocazia inaugurării Ambasadei SUA de la Ierusalim, scrie Digi24.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut în mai multe rânduri demisia premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o că nu face faţă funcţiei şi reproşându-i opacitatea unor decizii ale Guvernului pe care îl conduce, în materie de politică externă şi nu numai. În aprilie, Klaus Iohnnis a declarat că retrage încrederea Guvernului și a solicitat demisia premierului Viorica Dăncilă, după ce prim-ministrul l-a anunțat pe președinte că nu va merge la întâlnirea de la Cotroceni, stabilită în urma cu două zile.

Premierul poate fi suspendat din funcţie dacă pe numele său a fost începută urmărirea penală pentru fapte comise în timpul exercitării mandatului sau atunci când este trimis în judecată, tot pentru acţiuni întreprinse în timpul mandatului.

Te-ar putea interesa și: