Piperea îl atacă pe Nicușor Dan și invocă articolul 46 din Codul administrativ: „Nu a făcut absolut niciun gest de intrare în legalitate”
SURSA FOTO: Inquam Photos / Codrin Unici - Gheorghe Piperea
Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează acuzații la adresa președintelui Nicușor Dan și a lui Ilie Bolojan, susținând că situația de la conducerea Guvernului ar încălca prevederile Codului administrativ. Piperea invocă articolul 46 și afirmă că șeful statului ar fi trebuit să desemneze un alt membru al Guvernului ca premier interimar după demiterea Guvernului Bolojan.
Piperea invocă articolul 46 din Codul administrativ
Gheorghe Piperea susține că, după demiterea lui Ilie Bolojan de către Parlament, președintele ar fi trebuit să desemneze un premier interimar.
„art. 46 din Codul administrativ, dacă prim – ministrul este demis de Parlament, Președintele României desemnează un alt membru al Guvenrului ca premier interimar.
Premierul de acum 5 luni, Bolojan, a fost demis de Parlament. Președintele României, în ciuda obligației pe care i-o impune Codul administrativ, nu a făcut absolut niciun gest de intrare în legalitate -nu a numit niciu ministru din guvernul demis în calitate de premier interimar, nu a decis nimic referitor la Bolojan, nu i-a cerut să plece de la Palatul Victoria, nu a fost acolo, pentru a prezida o ședință de guvern în care să îi ceară lui Bolojan să plece.
Așa că Bolojan nu a plecat.”
Piperea merge mai departe și afirmă că, în interpretarea sa, actuala situație ar însemna că Bolojan ocupă nelegal funcția.
„Potrivit art.46 din Codul administrativ, Bolojan este un uzurpator al demnității de premier al României.”
Piperea vorbește despre accesul la informații secrete
Europarlamentarul ridică și problema accesului la documente și informații clasificate, susținând că situația ar avea inclusiv implicații în raport cu statutul României de membru NATO.
„Mult mai grav este că, în calitate de premier de facto, are acces la documente și informații strict secrete, ceea ce este, de asemenea, ilegal. Tot așa cum a fost ilegal ca Iohannis, care și-a luat cu de la sine putere vreo 2 luni de președinție de facto, după ce i-a expirat mandatul, să aibă acces la documente și informații strict secrete.
Strategic inadmisibil este, dată fiind poziția României de membru în NATO, ca Bolojan să aibă acces la informații strict secrete ale NATO.”
Gheorghe Piperea cere demiterea lui Nicușor Dan
În continuarea mesajului, Piperea îl acuză pe președintele Nicușor Dan că ar fi permis menținerea acestei situații și consideră că aceasta reprezintă un motiv pentru demiterea șefului statului.
„Din punct de vedere democratic, această batjocorire pe față a statului de drept și a principiului separației puterilor în stat atât de grav inadmisbilă încât se constituie într-un foarte serios motiv de demitere a lui Nicușorișor, pentru că el este cel care a permis, din neștiință sau rea-voință, o asemenea batjocorire.
Ce să mai vorbim de consicențele economice și sociale ale auto-mandatării lui Bolojan ca premier de facto – țăra și societatea se duc în faliment, covârșie de furtul, corupția, conflictele de interese și incopentența cauzate de această auto-mandatare.”
Piperea critică și desemnarea lui Luca Niculescu
Gheorghe Piperea face referire și la desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. El consideră că această nominalizare nu va conduce la formarea unui nou Executiv și îl acuză pe Nicușor Dan că permite astfel continuarea actualei situații.
„Paie pe foc pune în continuare Nicurșorișor: cu această a patra desemnare de premier, în persoana legionarului de onoare al Franței, Luca Niculescu, desemnare sortită eșecului, Nicușorișor permite perpetuarea la putere a auto-mandatatului Bolojan, devenind complice cu el la ilegalitate.”
În finalul mesajului, Piperea își reia criticile privind situația economică a României și conducerea țării.
„Așa cum am spus în repetate rânduri: țara noastră nu e falimentară, e falimentată. Singura soluție de ieșire la liman este alungarea de la putere și pedepsirea ca bancrutari frauduloși a celor care au falimentat-o.”
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.