Se spune ca nevoia de a zbura este latenta in fiecare dintre noi. Unii o descopera mai devreme, altii mai tarziu. Mie mi s-a intamplat atunci cand am vazut pentru prima data, pe viu, un miting aviatic, desfasurat la Ploiesti.
Acrobatii aeriene in care pilotii rasucesc avioanele pe toate partile, cad in picaj sau dispar dintr-o data printre nori, parasute colorate care, dupa ce sunt puncte pe cer, se desfac in toata frumusetea lor pe masura ce se apropie de pamant si cad intotdeauna in acelasi loc, planoare lasandu-se in adierea vantului, nu pot decat sa-ti destepte dorinta de a zbura.
Aceste motive m-au determinat sa urc in avion. La inceput, m-a cuprins un sentiment ciudat, poate o emotie sau teama de necunoscut. Dar nu puteam sa dau inapoi, sa-mi refuz acel impuls de a vedea pamantul de sus, de la cateva sute de metri. De acolo, de unde oamenii ti se par niste furnici, iar dealurile niste mogaldete si unde ai senzatia ca esti singur pe lume. M-am asezat pe scaun, langa pilot, si mi-am legat centura. Nu mi-a placut niciodata sa fac asta nici macar la volan, dar asa erau regulile si parca centura mi-a dat primul semn de siguranta. Apoi, carlinga s-a tras peste noi. O cupola de sticla ce pare ca te tine in brate.
Mi-am facut cruce in minte si am decolat. Nu cred ca se poate descrie senzatia deosebita pe care o simti atunci cand te ridici de pe pamant si incepi sa zbori. In jurul tau nu mai este nimic altceva decat cer.
Pilotul ma lasa cateva secunde sa-mi revin, dupa care imi vorbeste. Aproape ca uitasem ca exista. Vrea sa vada daca mi-e frica sau nu. Nu cred ca-mi este.
Mi-aduc aminte de un prieten, pilot, pe care l-am intrebat candva daca atunci cand a zburat prima oara singur i-a fost frica. „Nici n-am putut sa ma gandesc la asta, mi-a raspuns. Nu-mi era capul decat la ce mi se va intampla cand voi ateriza. Botezul la aeroclub este aparte: se sapa o groapa, se umple cu ciulini si, cand aterizezi, te tavalesc prin ea. Nimeni nu scapa”.
Vocea pilotului, in casca, imi spune ca acum eu pilotez avionul, dar ca imi recomanda sa nu fac miscari bruste. O noua senzatie. Parca mai puternica decat prima. Acum intr-adevar simteam ca zbor. As fi vrut sa nu se termine niciodata. Cand am aterizat si am coborat din avion, imi tremurau picioarele. Senzatiile fusesera mult prea neobisnuite si, probabil, acesta era rezultatul. Am inteles in acel moment ca trebuie sa zbor.
Puteti numi cum vreti aceasta destainuire, caci ea este, in esenta, o pledoarie pentru zbor, fie el cu motor sau fara, cu o parasuta sau un balon. Diferite in felul lor, toate aceste discipline raspund aceleiasi nevoi, de a fi deasupra pamantului, de a-l vedea de sus, de a fi singur cu cerul, departe de lumea dezlantuita. Un sport ce contine in el o doza de risc, dar si mersul pe jos poate fi riscant.
„Pasarea de metal”
are aproape 100 de ani
In dimineata zilei de 18 martie a anului 1906, o masinarie ciudata incerca sa se ridice prin propriile-i forte de pe solul unei campii din Montesson, Franta. O multime de lume se adunase pentru a vedea aceasta minune pe care, pana atunci, numai temerarii o credeau posibila. Si minunea s-a petrecut, semnand astfel actul de nastere al aviatiei romanesti. Era primul avion din lume, proiectat, construit si pilotat de Traian Vuia, unul dintre pionierii aviatiei mondiale. Dupa aproape o suta de ani, nimeni nu-si mai poate imagina ce s-ar intampla daca aceste pasari de metal n-ar fi fost inventate. Ele fac parte din viata noastra de zi cu zi si, uneori, aproape ca depindem de ele.
Veti spune ca aceasta apreciere este exagerata si ca, in afara de momentul decolarii sau al aterizarii, zborul nu are nimic spectaculos.
Exista insa oameni pentru care a zbura inseamna a trai, pentru care aviatia nu este doar o meserie, ci o mare pasiune: pilotii.
Brevetul se obtine
dupa 40 de ore de zbor
Intre omul obisnuit, pasionat de zbor, si un pilot de profesie, aviatia sportiva este o cale de mijloc. Un sport extrem, daca vreti. De aceea, inainte de a incepe cursurile, practicantii sunt bine testati din punct de vedere medical si al indemanarii. In Romania, acest sport este pastorit de Aeroclubul Romaniei. O institutie publica, finantata de la bugetul de stat, care isi desfasoara activitatea in 16 aerocluburi teritoriale si sase sectii cu mai multe discipline: zbor cu motor, planorism, parasutism si aeronave ultrausoare.
De fapt, Aeroclubul este o familie in care pot intra toti cei care au ca pasiune zborul. Tinerilor cu varste cuprinse intre 16 si 22 de ani le vine in ajutor, oferind gratuit cursuri teoretice si practice de zbor. Inscrierile se fac la sfarsitul anului, cursurile teoretice durand trei luni, in perioada ianuarie-martie. Urmeaza apoi un examen in luna aprilie, in limita locurilor disponibile la fiecare disciplina aeronautica.
Cei admisi vor face practica la aeronave si vor invata instructiunile de exploatare a aerodromului. Apoi, vor sustine din nou un examen si vor incepe pregatirea practica in zbor sau salt cu parasuta, pana la sfarsitul anului. Pentru a obtine un brevet – document obligatoriu pentru a putea practica acest sport – echivalent, daca vreti cu permisul de conducere -, un cursant trebuie sa aiba la activ un program de zbor de 40 de ore sau 10 salturi in cazul parasutistilor. Daca ati depasit varsta de 22 de ani si pasiunea pentru zbor nu va mai da pace, puteti urma aceste cursuri contra cost.
Dupa obtinerea brevetului, sportivii legitimati la Aeroclubul Romaniei care exceleaza in tehnica zborului acrobatic sunt propusi pentru Lotul National de Acrobatie Aeriana, unde se pot perfectiona pentru a reprezenta Romania la diverse concursuri europene sau mondiale. De asemenea, pot participa la alte concursuri aeronautice, cum sunt cele de rally aerian, de aterizare la punct fix (pentru avioane si parasutisti), de zbor pe traiect si in curenti ondulatorii cu planorul.

Pilot la numai 17 ani
Constantin Voicu sau Cristi, cum il numesc apropiatii, este director general la Aeroclubul Romaniei. Pasiunea sa pentru aviatie s-a nascut dintr-o pura intamplare, cu multi ani in urma, pe vremea cand inca era elev. Pe atunci, diversi instructori mergeau din clasa in clasa pentru a atrage copiii spre anumite discipline sportive. Intr-o zi, s-a nimerit ca unul dintre acestia sa-l zareasca – era aproape cel mai inalt din clasa – si sa-l intrebe daca nu vrea sa devina pilot. A acceptat si, la 17 ani, avea deja brevet. Zece ani mai tarziu devenea maestru al sportului la planorism si detinea insigna „C de aur cu diamante” – distinctie ce se acorda pentru performante deosebite. A urmat cursurile scolii de ofiteri de aviatie, dar dragostea pentru planorism nu-i dadea pace si, de cate ori venea acasa in permisie, trecea pe la aeroclub, sa zboare. Academia de Studii Economice si, apoi, Facultatea de Drept i-au inlesnit drumul spre conducerea aeroclubului unde, in zece ani, mai intai ca adjunct, iar apoi ca director, a reusit sa imbunatateasca baza materiala a tuturor aerodromurilor din tara. Aproape toate au acum spatii moderne de cazare, ceea ce permite organizarea unor concursuri internationale de aviatie si in Romania. Dar, de departe, cea mai mare mandrie a sa sunt avioanele EXTRA 3001, achizitionate recent de aeroclub, unele dintre cele mai performante avioane de inalta acrobatie aeriana din lume.
In lunga sa cariera de pilot, Cristi Voicu a avut parte de multe aventuri si senzatii tari, „cea mai cea” petrecandu-se cu cinci ani in urma. Plecase din Deva, catre Banberg (Germania), cu un avion ultrausor. Ceea ce nu se poate spune despre zbor: trei zile „in aer”, cu peripetii de tot felul, de la furtuna la defectiuni tehnice, de la pana de benzina, la interdictie de aterizare pe motiv ca nu avea viza. Trei zile care s-au terminat cu bine si cu o vizita la sectia de politie dintr-un orasel german unde a aterizat fortat.