Din cauza lipsei de materii prime cu care s-au confruntat unii producatori locali (in principal, cei care se bazau pe resurse din import), in anul 2002 consumul casnic de ulei comestibil a fost de 206,3 mii tone, adica mai mic cu 5,5% fata de 2001, dupa cum reiese din studiile companiei GfK Romania, Institut de Cercetare de Piata.
Pe fondul acestei lipse de materii prime, preturile au explodat, astfel ca, din punct de vedere valoric (USD), piata a inregistrat o crestere cu aproximativ 32% in 2002, fata de 2001. Din acelasi motiv a crescut ponderea uleiului de soia si a uleiului amestec, in defavoarea celui de floarea soarelui 100%.
Cu toate acestea, consumul casnic de ulei se mentine la un nivel ridicat, respectiv peste 9 litri/locuitor/an. Este o situatie tipica pentru o populatie cu putere de cumparare in declin, care nu-si permite sa manance in afara casei, si pentru care o tigaie de cartofi prajiti reprezinta solutia cea mai ieftina si mai rapida. Pe de alta parte, chiar specificul bucatariei romanesti, exagerat de bogata in grasimi, conduce la astfel de rezultate.
Potrivit aceleiasi surse, GfK Romania, daca luam anul 1998 ca an de referinta, se constata ca, din totalul produselor alimentare pe baza de grasime, untul a scazut in 2002 la mai putin de 2%, margarina cu 21%, iar uleiul cu 17%. In schimb, consumul de untura s-a dublat, ajungand de la 4% in 1998, la 8%, in 2002. Aceste statistici nu fac decat sa confirme afirmatia anterioara, referitoare la puterea scazuta de cumparare si, implicit, la o alimentatie nesanatoasa: in timp ce in alte tari se gateste cu unt, la noi acest produs este aproape pe cale de disparitie – untura, care are un trend ascendent pe piata, inlocuindu-l cu succes.

Uleiurile din import detin sub 1% din piata

In luna decembrie a anului trecut, compania International Marketing Research & Communication Group a realizat o cercetare in mediul urban (47 de orase cu peste 50.000 de locuitori), in randul populatiei adulte, cu venituri medii spre mari. Cercetarea a vizat mai multe aspecte referitoare la consumul de ulei, dintre care amintim: distributia numerica – la nivel national si zonal – a producatorilor si a marcilor de ulei, valoarea vanzarilor, structura vanzarilor pe segmente de pret.
Rezultatele studiului scot in evidenta faptul ca nici macar orasenilor cu putere de cumparare ridicata nu le pasa cu ce gatesc, preferintele lor indreptandu-se indeosebi catre brandurile din categoriile de pret “medium” si “economic”. Consumul este directionat, in proportie de peste 90%, spre uleiul de floarea soarelui. Celelalte tipuri de uleiuri comestibile – de masline, de seminte de in, de migdale, de porumb, de susan, de seminte de strugure etc. – sunt neglijabile ca vanzari. Aceste produse sunt folosite mai degraba in diete, in scopuri terapeutice sau cosmetice, de catre un segment restrans de consumatori, cei mai multi provenind din comunitatea araba locala.
Din punctul de vedere al cotelor de piata, in volum si in valoare, Topway Industries se numara intre primii trei producatori de ulei. Principalele marci detinute sunt: Untdelemn de la Bunica, avand ca public tinta populatia cu venituri medii, Solio, care se adreseaza consumatorilor cu venituri mici si medii si Allegria, care acopera o alta nisa de piata, fiind vorba de ulei de masline in doua varietati si ulei din germeni de grau. Aro, un produs fabricat de aceeasi companie, este o marca proprietate Metro.
Lansat la sfarsitul anului 1998, Untdelemn de la Bunica reprezinta 50% din cifra de afaceri a companiei Topway si continua sa fie uleiul cu cea mai buna notorietate de marca de pe piata romaneasca.

Vanzari valorice, pe zone, ale primelor trei marci de ulei

Banat
    Untdelemn de la Bunica    55,2%
    Floriol    13,0%
    Horea    12,2%
Bucuresti
    Untdelemn de la Bunica    22,8%
    Muntenia    19,7%
    Floriol    16,3%
Crisana-Maramures
    Ardealul    32,4%
    Horea    28,5%
    Floriol    17,1%
Dobrogea
    Argus    67,6%
    Unisol    23,1%
    Soleil    2,0%
Moldova
    Untdelemn de la Bunica    59,6%
    Unisol    26,1%
    Argus    14,3%
Muntenia
    Unisol    36,5%
    Untdelemn de la Bunica    29,0%
    Solio    20,1%
Oltenia
    Unisol    36,5%
    Untdelemn de la Bunica    33,6%
    Solio    10,2%
Transilvania
    Argus    31,1%
    Floriol    21,7%
    Untdelemn de la Bunica    17,7%