Piaţa închirierilor de birouri își revine. Când ar putea fi depășite urmările pandemiei de COVID
Pandemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial, atât din punct de vedere sanitar, cât și economic. Foarte mulți angajați au lucrat de acasă, iar acest lucru a afectat piața închirierilor de birouri. Se pare însă că lucrurile încep să se redreseze în 2022.
Cererea totală pentru spații de birouri moderne a crescut cu 23% în 2021, până la 263.000 de metri pătrați, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, arată datele Colliers. În același timp, cererea nouă a fost de 104.000 de metri pătrați, în creștere cu 47% față de perioada similară din 2020.
Semnele clare de revenire și de recuperare din piaţa de birouri se văd și în activitatea Colliers, care a fost cea mai activă agenție de leasing pe segmentul de office din București în 2021, prin reprezentarea chiriașilor în contracte de închiriere de peste 43.000 metri pătrați, volum care plasează compania de consultanță imobiliară în top și la nivel național.
Trimestrul patru a fost primul trimestru cu adevărat normal din ultimii doi ani, observă consultanții Colliers, care subliniază că semnalele privind cererea viitoare oferă încrederea că revenirea pe piața de birouri poate începe cu adevărat din 2022, chiar dacă va mai fi nevoie de câțiva ani până se va atinge un nivel comparativ cu perioada pre-pandemică.
„Dacă ne raportăm la anii precedenți, 2021 rămâne un an relativ slab, dar a doua jumătate a anului a oferit semnale încurajatoare atât din zona companiilor, cât și a contractelor semnate. Astfel, cererea noua din trimestrul patru a fost în linie cu media trimestrială înregistrată din 2015 până în prezent. Valoarea totală a tranzacţiilor finalizate de închiriere de birouri mediate de Colliers în 2021 depășește 43.000 de metri pătrați, în creștere evidentă față de 2020. E important de subliniat și că în metodologia de calcul nu au fost incluse suprafețe returnate către proprietari sau alte tranzacții în curs de finalizare”, precizează George Didoiu, Director Tenant Services Office 360 la Colliers.
Consultanții Colliers atrag atenția că managerii încă explorează noul sistem de lucru post-pandemic, mixul dintre birou și munca la distanță fiind decis de fiecare companie în parte. Aceștia abordează nevoile imobiliare cu precauție, iar pentru unii modelul de lucru hibrid generează noi provocări legate de organizarea mediului de lucru în viitor. Dar, în general, există câțiva factori pozitivi care sugerează că revenirea pieței ar trebui să fie ceva mai scurtă de această dată, printre care faptul că piața de birouri din București este sensibil mai matură decât acum un deceniu și beneficiază de o prezentă sporită a marilor companii internaționale. Altfel, companiile de IT&C și cele din zona de servicii rămân dominante pe piața de leasing din București.
Ce își doresc companiile
„Tot mai multe din conversațiile pe care le avem în ultima vreme cu cei din conducerea marilor companii sunt legate de productivitate și conexiunea socială a angajaților și cum se poate crea un mediu de lucru care să susțină aceste principii. Devine evident că munca de acasă pe perioade extinse implică și aspecte negative, mai ales pe termen lung.
Au reapărut cereri din partea companiilor internaționale mari care au anunțat că vor să-și deschidă birouri aici, în timp ce multe din firmele existente încep să-și reia extinderea, iar această cerere nouă ar trebui să compenseze eventuala reducere survenită din adoptarea unui model de lucru hibrid. Sigur, au fost și companii care și-au redus suprafața sau au încercat să-și subînchirieze spațiul, oferind pachete foarte atractive celor interesați”, completează George Didoiu.
Colliers inovează și răspunde provocărilor actuale și nevoilor viitoare pe piața de birouri cu Office 360°, o abordare completă a birourilor, din toate punctele de vedere, realizată printr-un proces unic și extrem de complex, adaptat până la ultimul detaliu pentru a se potrivi nevoilor și planurilor strategice ale companiilor. Abordarea Colliers de control al costurilor în fiecare etapă a transformării biroului oferă economii suplimentare care depășesc de multe ori 10-15% față de valorile obținute de obicei de la contractori, în cadrul negocierilor din etapa de licitație.
Stocul de spații moderne de birouri din București a ajuns la 3,2 milioane metri pătrați, după ce în 2021 au fost livrați 250.000 de metri pătrați. Consultanții Colliers consideră că oferta redusă de birouri moderne din București pe cap de locuitor, de doar aproximativ 1.300 metri de pătrați de spații de birouri la mia de locuitori (chiar și fără a ține cont de faptul că zona metropolitană este, probabil, mai mare de 2,4 milioane de locuitori), este un factor izolator pe termen lung și se așteaptă mai degrabă ca stocul modern de birouri să înceapă din nou să crească în câțiva ani. Pentru comparație, Varșovia are aproximativ 2.000 de metri pătrați de birouri la mia de locuitori, iar Amsterdam – 1.800 de metri pătrați de birouri. Datele citate de Colliers rezulta în urma cifrelor obținute de Bucharest Research Forum.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





