Cota de piaţă a cărţilor electronice în Europa este mult sub cea din America de Nord, în special din cauza faptului că dispozitivele de tip eReader ajung mai târziu pe Bătrânul Continent.

În opinia directorului Târgului de Carte de la Frankfurt, Juergen Boos, ataşamentul sociologic pentru cartea tipărită ar putea, cel puţin parţial, să explice de ce o parte a Europei – cu Franţa şi Germania în frunte – este reticentă în a adopta cartea pe suport digital.

În Europa, "ne definim de asemenea şi în funcţie de cărţile pe care le avem în bibliotecă, în timp ce în SUA acestea sunt mai degrabă un produs de consum, de divertisment", a explicat el.

În Germania, cărţile electronice reprezintă 2% din totalul operelor vândute în 2012, comparativ cu procentul de 20% estimat în SUA, a subliniat preşedintele federaţiei germane a librăriilor, Gottfried Honnefelder, la inaugurarea celui mai mare eveniment mondial al cărţii.

"Rămâne de văzut dacă Germania va urma aceeaşi dezvoltare ca Statele Unite", a adăugat el. Acest avans reprezintă totuşi deja dublarea, într-un an, a cotei de piaţă a cărţilor digitale în patria lui Gutenberg.

Marea Britanie, favorizată de lansarea în 2010 a Kindle de către Amazon, gigantul online din domeniul cărţilor – tipărite sau electronice -, se află pe prima poziţie în Europa la acest capitol, cota de piaţă a e-book-urilor fiind de 13%, potrivit asociaţiei editorilor britanici.

"Rata de răspândire a dispozitivelor de lectură este extrem de ridicată", explică pentru AFP preşedintele asociaţiei, Richard Mollet, care a evidenţiat de asemenea deschiderea britanicilor faţă de tot ceea ce este electronic sau faţă de comerţul pe internet.

"Nu înseamnă că ei iubesc mai puţin obiectul carte, ci doar că adoptă mai rapid digitalul", a precizat el.

Olanda ar urma să înregistreze de asemenea o dublare a cotei de piaţă a cărţilor electronice în vânzările din 2012, la circa 3%, o tendinţă care se va prelungi, estimează Erik-Jan Bulthuis, din partea grupului de distribuţie CB.

Dimensiunea redusă a acestei pieţe – în contextul în care există numai 20-25 de milioane de neerlandofoni şi 17.000 de titluri disponibile – va frâna probabil dezvoltarea cărţilor electronice, a adăugat el.

Piaţă mult mai extinsă şi cu o reţea mai densă de librării, SUA erau un loc predestinat pentru cărţile digitale, a sugerat Kornelia Holzhausen, responsabilă de media digitale pentru editura Piper.

Pe de altă parte, Amazon şi ceilalţi distribuitori care au urmat au adoptat de la început o politică de preţuri extrem de agresivă, imposibilă în Germania, unde fixarea preţurilor la cărţi este reglementată prin lege.

Amazon "a dat sistemul peste cap deoarece versiunea electronică nu valorează decât 10% din versiunea pe hârtie", a explicat Juergen Boos, înainte de deschiderea târgului.

"Cred, sincer, că putem să fim extrem de mulţumiţi că avem această reglementare de preţuri (în Germania), că am evitat acest război al preţurilor", a adăugat el.

În Germania, diferenţa de preţ nu este decât de 20-30%, a estimat Kornelia Holzhausen. Totuşi, chiar dacă volumele electronice nu vor înlocui complet cărţile pe hârtie, cifra de afaceri a acestui noi segment va continua să crească, a prognosticat ea.
Sursa: Agerpres