Peste 90 de universităţi străine, prezente la Bucureşti la târgul RIUF

Peste 90 de universităţi străine, prezente la Bucureşti la târgul RIUF
Publicat de Alexandru Urzică la 15 martie 2014, 15:51

Peste 90 de universităţi din lume au venit la Bucureşti pentru a se întâlni cu potenţialii lor studenţi din România în cadrul ediţiei de primăvară a Târgului Internaţional de Universităţi – RIUF.

'La ediţia de primăvară a RIUF sunt peste 90 de universităţi din 16 ţări care vin să se întâlnească cu potenţialii studenţi din România, fie că ei sunt în căutare de studii de licenţă fie că doresc studii de master. În paralel cu expoziţia vizitatorii pot să aibă acces şi la o serie de seminarii prin care pot să afle mai multe detalii despre subiecte de interes despre destinaţii academice, surse de finanţare, sau despre experienţa altor români studenţi sau absolvenţi ai acestor universităţi', a declarat sâmbătă pentru AGERPRES Alexandru Ghiţă, preşedintele grupului Educativa, organizatorul târgului.

Printre ţările reprezentate la acest târg se numără Marea Britanie, Germania, Franţa, Danemarca, Arabia Saudită şi Elveţia.

Târgul Internaţional de Universităţi – RIUF (Romanian International University Fair) are loc la Bucureşti sâmbătă şi duminică, marţi şi miercuri se organizează la Cluj-Napoca, joi la Iaşi, iar vinerea viitoare la Chişinău.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Social
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.