Peste 640.000 de români sunt şomeri
Rata şomajului în forma ajustată sezonier a fost de 7%, la finele lui iunie, cu 0,1 puncte procentuale mai mică faţă de luna precedentă şi cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul raportat în iunie 2014, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), date vineri publicităţii.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iunie din anul curent este de 642.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (646.000 persoane) şi în creştere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (626.000 persoane). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,6% pentru luna iunie 2015 (6,5% în cazul bărbaţilor şi 4,5% în cel al femeilor), spune INS.
Conform sursei citate, numărul şomerilor în vârstă de 25 – 74 de ani reprezintă 73,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iunie 2015.
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,9% în cazul celor de sex feminin).
Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





