Conform sursei citate, în februarie 2018, numărul total al contractelor de muncă înregistrate era cu 53.215 mai mic decât în noiembrie 2017, iar ecartul dintre salariile mici şi cele mari s-a atenuat nesemnificativ, scăzând cu puţin peste un punct procentual.

Astfel, dacă la sfârşitul lunii noiembrie 2017, valoarea brută mediană a contractelor de muncă (1.551 lei) era mai mare decât cea a salariului minim pe economie, trei luni mai târziu se situa la 1.799 lei, adică sub salariul minim.

Statistica arată că, înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii fiscale, existau 1.075.375 contracte de muncă (17% din total) sub salariul minim brut pe economie (contracte cu timp parţial), iar alte 1.951.359 contracte (30,8%) erau la nivelul salariului minim pe economie.

După intrarea în vigoare a noilor prevederi, erau înregistrate 1.424.523 astfel de contracte, adică 22,7% din total, iar 1.744.990 (respectiv 27,8% din total) erau egale cu salariul minim.

„Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din contractele de muncă înregistrate după intrarea în vigoare a noilor reglementări au valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie”, se arată în Monitorul Social.

Sursa datelor folosite în infografic o constituie contractele de muncă active, înregistrate în sistemul privind Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, în format electronic, la sfârşitul lunilor noiembrie 2017 şi februarie 2018, distribuite pe clase salariale. AGERPRES