'Programul <<Garanţia pentru tineret>> este un program istoric, cel mai amplu şi coerent program pentru tineri din ultimii 25 de ani. Graţie acestui demers, 441.000 de tineri cu vârste între 16 şi 24 de ani vor fi sprijiniţi pentru găsirea unui loc de muncă. Programul beneficiază, începând din acest an, de o finanţare europeană de 343 milioane de euro, restul până la 470 milioane euro fiind finanţat de statul român. Programul este structurat pe trei trepte: finanţarea uceniciei şi a stagiilor pentru viitorii angajaţi, finanţarea prin prime de mobilitate şi subvenţii acordate angajatorilor. De asemenea, vor exista şi fonduri de dezvoltare pentru start-up-uri, prin pachete integrate în valoare de până la 30.000 de euro de persoană. De exemplu, angajatorii care angajează tineri vor primi o subvenţie de 200 de euro şi 500 de lei pe lună, pentru fiecare salariat, pe o perioadă de un an. Angajatorii au obligaţia să păstreze locul de muncă cel puţin 18 luni. După trecerea celor 18 luni, angajatorii care menţin locul de muncă vor fi scutiţi de plata contribuţiei la ajutorul de şomaj pentru o perioadă de 24 de luni', a afirmat Rovana Plumb.

Potrivit ministrului, pentru cursurile de ucenicie angajatorii vor primi 250 de euro şi 300 de lei pe lună pentru o perioadă cuprinsă între unu şi trei ani, iar pentru stagiile speciale 300 de euro şi 750 de lei pe lună.