Ministerul Sănătăţii a informat luni despre 1.720 de cazuri în ultimele 24 de ore şi a 3.003 decese de la începutul pandemiei în martie.

Numărul total al cazurilor se apropie de 360.000, cu peste 17.000 de cazuri active în prezent.

În spital sunt internate 383 de persoane, dintre care aproape o sută sunt conectate la aparate.

Autorităţile au avertizat asupra posibilităţii unui al treilea val al pandemiei şi a unei noi perioade de izolare la nivel naţional.

Campanie masivă de vaccinare

Între timp, Israelul se pregăteşte iminent de o campanie masivă de vaccinare, după ce primele doze ale vaccinului dezvoltat de Pfizer au ajuns deja în ţară. Administrarea vaccinului ar putea începe săptămâna aceasta, cu peste 82.000 de persoane vaccinate zilnic.

Ministerul Sănătăţii a informat că va înmâna celor vaccinaţi “un paşaport verde” care le va permite să nu se supună interdicţiilor în vigoare în prezent.

Se estimează posibilitatea ca aceste persoane să aibă acces la activităţi şi evenimente interzise pentru cei care nu sunt vaccinaţi, cum ar fi accesul în sălile de teatru, cinema sau în restaurante, sau scutirea de la testele de COVID-19 pentru cei care călătoresc.

În acest fel, Ministerul Sănătăţii încearcă să impulsioneze vaccinarea în rândul populaţiei şi să învingă reticenţele prezente în rândul multora dintre cei care se tem că vaccinurile anti COVID-19 nu sunt încă sigure.

Premierul va fi primul vaccinat

Săptămâna trecută Israelul a primit primele sale vaccinuri anti-COVID de la gigantul farmaceutic american Pfizer, a anunţat premierul israelian Benjamin Netanyahu, afirmând că vrea să fie primul din ţară care se va vaccina, pentru a da exemplu.

Aceste prime vaccinuri au sosit cu mare pompă cu un zbor cargo al companiei DHL pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, întâmpinat de premierul Netanyahu zâmbitor.

„Este o zi de sărbătoare pentru Israel! Intenţionez să fiu primul care se va vaccina în Israel, pentru a da exemplu populaţiei”, a declarat Netanyahu.

La sfârşitul lui noiembrie, Israelul a achiziţionat opt milioane de doze de vaccin de la Pfizer, cu o livrare prevăzută începând cu ianuarie 2021, însă primele vaccinuri au sosi mai devreme şi înainte de Hanuka, Sărbătoarea evreiască a Luminilor, celebrată începând de joi.