Poliţişti Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de cei de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au verificat, joi, punctele de lucru a două societăţi comerciale, situate într-un complex comercial din judeţul Ilfov. 

"În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că administratorii uneia dintre societăţile comerciale ar fi efectuat operaţiuni de import, din China, fără îndeplinirea prevederilor legale, de produse raticide (otravă pentru rozătoare), în compoziţia cărora se află substanţa activă 'bromadiolone', clasificată ca fiind foarte toxică, cu toxicitate acută categoria I, conform Regulamentului European 1272/2008 CLP şi 1907/2008 REACH. Pentru aceste produse societatea importatoare nu deţinea avize de omologare, documente necesare pentru importul şi comercializarea unor astfel de produse", precizează IGPR.

Totodată, s-a mai stabilit că, la punctul de lucru al celeilalte societăţi, s-ar fi desfăşurat activităţi de comercializare către publicul larg a aceluiaşi produs, fără respectarea prevederilor legale. 

Poliţiştii au mai stabilit că cele două societăţi nu sunt autorizate pentru comercializarea produselor chimice, nu deţin autorizaţii de mediu, pentru desfăşurarea de activităţi cu impact major asupra mediului şi nici autorizaţii sanitare de funcţionare. 

Potrivit documentelor verificate, administratorii societăţii importatoare ar fi introdus în mod ilicit în România, în total, 28 de tone de produse raticide neomologate. 

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, fără drept. (Sursa: Agerpres)

Te-ar putea interesa și: