SUA au devenit prima ţară din lume care are 20 de milioane de cazuri de Covid-19 confirmate prin teste de laborator.

În luna iunie, scrie The Guardian, experţii americani în sănătate publică erau de părere că peste 20 de milioane de americani au contractat boala provocată de coronavirusul descoperit în decembrie 2019 în Wuhan (China), număr de zece ori mai mare decât cel oficial de la acea dată.

Aproximativ 350.000 de americani au murit din cauza Covid-19, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, acesta fiind cel mai mare bilanţ din lume.

A doua ţară cu cele mai multe decese asociate Covid-19 este Brazilia, unde au fost înregistrate 195.000.

Potrivit aceleaşi universităţi americane, India ocupă locul al doilea între ţările cu cele mai multe cazuri confirmate prin teste de laborator – cu 10,28 de milioane -, urmată de Brazilia (7,6 milioane), Rusia (3,1 milioane), Franţa (2,6 milioane), Marea Britanie (2,54 milioane), Turcia (2,22 milioane), Italia (2,12 milioane), Spania (1,92 milioane) şi Germania (1,76 milioane).

Recent, noua tulpină a coronavirusului a fost găsită și în SUA

La finalul lunii decembrie, Statele Unite au înregistrat pe teritoriul lor primul caz de infectare cu varianta mutantă a virusului SARS-CoV-2 din Marea Britanie. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani din statul Colorado, iar cazul lui îi îngrijorează pe experți : bărbatul nu a călătorit în afara localității în care trăiește.

Asta înseamnă că există alte persoane infectate de la care tânărul a luat virusul, așadar purtători ai noului coronavirus care pot fi asimptomatici și pot răspândi virusul fără să știe, din moment ce nu sunt în izolare.

Medicii americani sunt cu atât mai îngrijorați, cu cât noua variantă de virus descoperită inițial în Marea Britanie este mai contagioasă decât cele cunoscute până acum. Potrivit experților, are un potențial mai mare decât acestea de a provoca forme severe de COVID-19.

Franța, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Japonia, Canada, dar și Iordania și Coreea de Sud sunt printre țările unde a fost depistată deja versiunea mutantă.

În Germania, autorităţile sanitare au raportat marţi că noua tulpină de coronavirus detectată în Marea Britanie era prezentă încă din luna noiembrie în nordul ţării.