Perspectivele anului 2017: Nu mâncăm produse româneşti nici în acest an

Perspectivele anului 2017: Nu mâncăm produse româneşti nici în acest an
Publicat de Valentin Vioreanu la 5 ianuarie 2017, 00:39

Legea cu 51% produse românești la raft nu schimbă cu nimic situaţia agriculturilor şi exploataţiilor agricole în acest an, susține Cornel Stroescu, preşedintele Camerei Agricole Naţionale.

«Anul 2017, pentru agricultură, nu înseamnă nimic bun faţă de anul trecut. Din punctul meu de vedere este tot ca în 2016, dacă nu mai prost. Ce mă face să văd lucrurile mai bine în acest an când nici măcar nu sunt interesaţi să organizeze agricultura din România. Impactul neaşteptat al legii cu 51% produse româneşti în magazine este egal cu zero. Degeaba s-au dat legi când noi nu avem ce să punem pe rafturi pentru că nu suntem uniţi în organizaţii puternice», ne-a declarat Cornel Stroescu. Preşedintele Camerei Agri­cole Naţionale consideră că în acest an, pe primul loc, trebuie să fie desfacerea produselor agricole şi a legumelor româneşti. „Dacă nu ne vom organiza pentru colectarea, depozitarea şi desfacerea legumelor şi fructelor, tot produsele străine vor ajunge pe rafturi şi în 2017.
 
Agricultorii români îşi aruncă produsele la gunoi pentru că nu există centre de colectare şi depozitare a produselor. În prezent, pe rafturile marilor magazine sunt abia 10% legume şi fructe româneşti. Avem produse, cine colectează, cine depozitează. Degeaba sunt legi şi bani, nu suntem în stare să facem un lanţ de depozitare pentru cereale. Nu mâncăm produse româneşti nici în acest an“, ne-a mai declarat  Cornel Stroescu.  
 
Oficialul Camerei Agricole Naţionale ne-a precizat că până în anul 2020 ar trebui să producem legume, cereale și fructe pe aproximativ 60% din suprafaţă, „faţă de cât s-a produs în anul 1989“. „Pe foarte puţini îi interesează să organizăm agricultura românească, vorbim de legume, producţie vegetală şi pomi fructiferi. Agricultura poate să fie cel mai puternic pilon economic din România dacă se organizează şi se produce materie primă, legume şi fructe. Dacă nu ai desfacerea produsului organizat la revedere agricultură!“, a conchis Stroescu.
Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.